În nici două luni, Ilie Bolojan şi-a zdrenţuit imaginea la care a trudit 20 de ani ca prefect de Bihor, primar al Oradiei şi preşedinte al Consiliului Judeţean.
Din favoritul de astă-toamnă al unor şefi de partide - şi "de stânga", şi "de dreapta" - pentru funcţia de premier, a devenit el însuşi şef de partid, ce-i drept interimar, iar PNL încă nu dă semne că s-ar fi hotărât să redevină liberal. Din reformatorul care a dovedit în fruntea oraşului şi a judeţului o eficienţă de invidiat, cu rezultate apreciate de localnici (nu întâmplător în Bihor a obţinut PNL cel mai mare scor) şi deopotrivă de vizitatori, a devenit în ochii opoziţiei "europene" un coautor al Guvernului Ciolacu 2 şi al USL 3 şi un "naş" al prezidenţiabilului şomer Crin Antonescu.
Iar pentru opoziţia "suveranistă", ai cărei susţinători vântură fake-uri dinainte de Geneză (ba că ar fi pacientul unei clinici de psihiatrie din Austria, ba că în anii '90, când era student la Timişoara, ar fi furat un TIR din Germania), a devenit un sorosist, demolator al statuilor româneşti şi ctitor de monumente ungureşti, ba şi... progresist LGBT-ist.
Până şi presa centrală, care până adineauri îl răsfăţa, dându-l model la nivel naţional (unde ar fi România cu un Bolojan în fiecare judeţ?), a ajuns să şteargă cu el pe jos după ce a trecut pe holurile Parlamentului fără să le zică nimic reporterilor care-l luau la întrebări despre decizii ale fostei conduceri a PNL. Te miri apoi de titluri că Bolojan a propus amânarea alegerilor în mai-iunie, deşi în realitate spusese că scrutinul trebuie repetat cât mai rapid, înainte de Paşti? Sau că e culpabilizat că ar "legitima" suveraniştii şi le-ar face reclamă numindu-i aşa şi nu altfel?
Adevărurile nude sunt, însă, altele. Bunăoară că aritmetic, pur şi simplu, nu era posibilă o guvernare fără PSD, căci cele 14% ale PNL, 12% ale USR şi puţin peste 5% ale UDMR, oricum ai lua-o, nu fac 51%. Ori că, în ciuda lozincii că toţi sunt "aceeaşi mizerie", reformistul radical e Bolojan şi nu altul, merit de altfel recunoscut (după ce Kelemen Hunor zicea că nu crede în aptitudinile lui de lider) chiar de UDMR-istul Tánczos Barna, care l-a comparat cu Elon Musk pentru "determinarea ieşită din comun" de a eficientiza statul.
Baiul cel mare e altul. Legat ca de o piatră de moară de un Ciolacu mai interesat de TikTok decât de resuscitat România şi indiferent că poporul clocoteşte, iar lucrurile pot exploda la orice scânteie, Bolojan se compromite prin contagiune cu toată inacţiunea Guvernului, cu toate deciziile proaste, insuficiente, tardive, incomplete şi, mai ales, neexplicate cetăţenilor. Se fac aproape două luni de când Bolojan este preşedinte al PNL şi o lună de când conduce Senatul, ca partener în coaliţia guvernamentală, şi n-a mai făcut nicio conferinţă de presă în care să ofere românilor exact ce simt că nu primesc: explicaţii.
De ce tace putem doar bănui: dacă ar "da din casă", ar arunca în aer coaliţia însăşi. Dar, tăcând, pierde văzând cu ochii şi credibilitatea, şi autoritatea. Şi nu el spunea că fără credibilitate şi fără autoritate nu poţi avea nici rezultate?