Un bihorean în vârstă de 27 ani din localitatea Cetariu a fost reţinut pentru 24 ore, iar de marţi a fost plasat sub control judiciar, după ce a fost găsit pentru a şaptea oară fără permis de conducere la volanul unui autoturism. 

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, tânărul a fost oprit în trafic de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Biharia luni după amiază, la ora 17.05. 

Acesta circula la volanul unui Opel pe drumul comunal 32, în localitatea bihoreană Cetariu, cu toate că, începând din aprilie anul trecut, a strâns patru dosare penale în care e acuzat de şase infracţiuni similare, adică de conducere a unui autoturism fără a deţine permis, dar şi pentru că s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului.

"În fiecare dintre cazuri, poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Biharia au finalizat cercetările şi au propus trimiterea sa în judecată", se arată în informarea poliţiştilor. 

Acesta este motivul pentru care tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Balint Tamas, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi, 19 februarie, a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, unde procurorii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.