La câteva zile după ce a vizitat spitalul pentru copii construit la inițiativa Asociației Dăruiește Viață, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a numit-o pe activista Oana Gheorghiu, cofondatoarea asociației, drept reprezentantă a Administrației Prezidențială în colegiul director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
„Președintele României a aprobat desemnarea în calitatea de reprezentant al Administrației Prezidențiale în Colegiul director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 185/2017, cu modificările și completările ulterioare, a doamnei Oana Clara Gheorghiu, vicepreședinte al Asociației „Dăruiește Viață”, personalitate a societății civile, recunoscută în domeniul medical pentru gestionarea proiectelor de dotare, modernizare, refacere sau construire de la zero, după caz, a unităților medicale” - se arată într-o informare trimisă miercuri de Administrația Prezidențială.
Vestea vine la circa o săptămână de când Ilie Bolojan a vizitat Spitalul Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă, ridicat și dotat prin proiectul „#NoiFacemUnSpital”, întâlnindu-se și cu inițiatoarele acestuia, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.
„Astăzi am primit vizita președintelui interimar al României, dl. Ilie Bolojan, care a făcut un tur al al Spitalului, alături de echipa Dăruiește Viață și echipa de management a Spitalului Marie Curie. Am discutat despre ce înseamnă acest proiect pentru România și pentru modul în care se oferă îngrijire medicală pacienților cu boli grave, dar și despre viitorul Campus Medical Pediatric pe care continuăm să-l construim la Marie Curie”, au transmis atunci reprezentanții Dăruiește Viață.