Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat miercuri, în emisiunea „România în direct” de la Europa FM, despre situația tensionată din învățământ cu puține zile înaintea începerii anului școlar, în contextul în care sindicatele au îndemnat cadrele didactice din toată țara să boicoteze atât festivitățile de debut de an școlar, cât și activitatea didactică.

Șeful Executivului a spus că nu consideră că o grevă a profesorilor ar fi justificată.

„Sunt convins că, având în vedere faptul că toți profesorii care trebuiau să primească acele două ore în plus au fost rezolvați - deci nu există probleme în care oameni care sunt în sistemul de învățământ să nu aibă normă întreagă în momentul de față - nu se justifică o grevă în sistemul de învățământ. Sper să nu ajungem acolo, cu toate discursurile și cu toate discuțiile uneori contondente care au avut loc, cel puțin din declarațiile sindicatelor”, a afirmat Ilie Bolojan în discuția cu Cătălin Striblea.

Prim-ministrul a mai spus că salariile profesorilor nu au fost tăiate, dar „prin creșterea normei didactice cu două ore lucrează ceva mai mult, cu 10% mai mult, pentru aceleași salarii”. 

„Această măsură a fost luată datorită normei didactice de 16 ore sau de 18 ore pentru cei debutanți, care era una dintre cele mai mici din Europa. Acesta este adevărul, oricât s-ar supăra, și a fost impus sigur de constrângerile pe care le avem”, a mai spus Bolojan. 

Șeful Executivului a mai afirmat că, într-adevăr, „numărul de norme didactice care erau la plata cu ora, aproximativ 30.000 de norme didactice față de cele 150.000 de posturi de titulari, s-a redus deci la jumătate și vor fi mai puțini suplinitori în sistemul de învățământ sau mai puține ore disponibile la plata cu ora”. 

De asemenea, el spune că plata cu ora a scăzut fiindcă „era mai mare decât plata cu ora în sectorul universitar și aproape dublă față de plata cu ora normală”. 

Întrebat dacă va merge la vreo festivitate de deschidere a anului școlar, premierul a răspuns: „Particip, în general, rar la acest tip de festivități și cred că, în contextul atmosferei pe care o avem în această perioadă, luni va fi o zi de lucru bună la Guvern”. 

Așa cum BIHOREANUL a scris, joi și vineri, între orele 14 și 15, profesori și alți angajați din învățământ vor protesta în fața Prefecturii Bihor, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Bolojan în educație.

Întregul interviu de la Europa FM poate fi urmărit mai jos:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!