Dezbaterea legată de înregistrarea mărcii "Familia – revistă de cultură" la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) de către noul redactor-şef al publicaţiei, Mircea Pricăjan, ca persoană fizică, este tranşată de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.

Acesta confirmă că şi-a dat acordul pentru înregistrarea cât mai rapidă, de către Pricăjan, a mărcii la OSIM, urmând ca redactorul-şef să o transfere în patrimoniul CJ, instituţie care finanţează apariţia revistei. 

CJ Bihor: "Marca a fost neprotejată"

"Întrucât marca "Familia - revistă de cultură" nu s-a aflat până acum sub protecţia legală a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), redactorul şef interimar, Mircea Pricăjan, a început procedura de înregistrare a acestei mărci în calitate de persoană fizică, aşa cum a convenit cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan. Urmează ca la finalizarea procedurii marca să fie transferată în patrimoniul Consiliului Judeţean Bihor, căruia să îi aparţină de fapt şi de drept. Menţionăm că vechile conduceri ale Revistei de Cultură Familia şi ale Consiliului Judeţean Bihor nu au iniţiat procedura de înregistrare, astfel că marca a fost până acum neprotejată", se arată într-o poziţie oficială transmisă, luni, BIHOREANULUI de către reprezentanţii Consiliului Judeţean. 

Controverse şi petiţii

Faptul că scriitorul Mircea Pricăjan a început demersurile pentru înregistrarea în nume propriu a mărcii "Familia – revistă de cultură" la OSIM a stârnit reacţii şi presupuneri legate de ce s-ar putea ascunde în spatele gestului. 

Fostul director al Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, a atenţionat pe blogul său că, după finalizarea procedurii, Mircea Pricăjan va fi "unicul şi mândrul posesor al brandului". De asemenea, tot el a lansat o petiţie împotriva acestui demers pe platforma petitieonline.com, anunţând totodată că a sesizat Ministerul Culturii legat de această speţă, în speranţa că va interveni. 

Criticul şi istoricul literar Ion Simuţ l-a criticat, la rându-i, pe noul redactor-şef, susţinând că acesta l-a determinat să-şi dea demisia din redacţia "Familia". "Mircea Pricăjan poate deveni un fel de patron la stat, dacă CJB consimte să editeze o marcă privată (Revista Familia), pe care proprietarul o poate retrage oricând, dacă nu-i convine ceva în comportamentul finanţatorului. Practica şantajului discret poate fi eficientă, pentru ca Mircea Pricăjan să obţină tot ce doreşte", a scris Ion Simuţ într-un material publicat de ziarul Crişana

Fără surprize

În schimb, Miron Beteg, secretarul de redacţie al revistei "Familia" a explicat într-un material publicat de BIHOREANUL că decizia ca Mircea Pricăjan să înregistreze marca a fost aprobată inclusiv de fosta conducere a publicaţiei. 

"La mijlocul lui decembrie anul trecut, când lucrurile au început să fiarbă, una dintre marile vulnerabilităţi ale revistei era marca. Revista de cultură Familia nu era înregistrată la OSIM. Redacţia ar fi putut-o înregistra doar prin Consiliul Judeţean. Nu exista nici vreo altă formă de asociere care să ţină de Familia. Riscam să risipim timp "birocratic" preţios şi să pierdem numele în favoarea mai ştiu eu cui. Cu aprobarea conducerii de atunci, Mircea Pricăjan a înregistrat numele, ferind revista de orice surpriză. Văd că gestul se întoarce acum tot împotriva lui, când poate ar fi fost mai bine ca Revista de cultură Familia să fie marcă de biscuiţi", spune acesta. 

Totodată, noul redactor-şef al revistei, Mircea Pricăjan, a spus că a făcut demersul doar "pentru a nu ne trezi cu surprize" şi că mai există astfel de situaţii în ţară, în care mărcile unor reviste sunt deţinute de persoane fizice.