Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa la înmormântarea Papei Francisc, a anunțat marți Administrația Prezidențială.
Printre alți lideri din lume care și-au anunțat prezența se numără președintele american Donald Trump, care va fi însoțit de Prima Doamnă, Melania Trump, precum și președintele Franței, Emmanuel Macron.
Și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, ar putea participa la înmormântarea Suveranului Pontif, potrivit Digi24.ro.
Milioane de pelerini sunt așteptați în următoarele zile la Roma.
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României (10:00 locală), în Bazilica Sfântul Petru, iar apoi fostul cap al Bisericii Catolice va fi înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), aşa cum a cerut acesta în testament.
Papa, care s-a stins în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, a cerut de asemenea ca mormântul său să fie „în pământ, simplu, fără vreun ornament special şi cu o singură inscripţie: Franciscus”.
Duminică, după ce vestea privind moartea Papei Francisc a făcut înconjurul planetei, Ilie Bolojan a transmis: „Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță. A fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate. Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinței și a spiritului său. Odihnească-se în pace!”.
Aflat la Oradea pentru sărbătorirea a 106 de ani administrație românească, Ilie Bolojan a cerut în timpul discursului său un moment de reculegere în memoria Suveranului Pontif.