Lucrările pentru construirea celor 5,8 kilometri ai centurii Oșorhei au ajuns la un stadiu de aproximativ 60%, în prezent lucrându-se la rigole, la cele două poduri peste Valea Bonar și peste Valea Tășad, precum și la pasajul suprateran peste calea ferată Oradea – Cluj de la intersecția cu localitatea Fughiu.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, șoseaua va fi dată în folosință în vara acestui an.

Traseul de 5,8 kilometri al centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu situat la intersecția dintre centura Oradea cu drumul comunal spre satul Cheriu, ocolește localitatea Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1 care face legătura cu satul Fughiu.

„Centura Oșorhei va ajuta la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea spre Cluj, pe DN 1, prin reducerea blocajelor, ceea ce înseamnă economie de timp și costuri. De asemenea, va contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere pentru șoferi și pietoni”, arată administrația județeană.

(foto: Consiliul Județean Bihor)

CJ Bihor amintește că în cadrul aceluiași proiect se execută și reabilitarea celor 12,8 km ai drumului județean dintre Oșorhei și Copăcel, care este lărgit, amenajându-se căi de acces la proprietățile de pe margine și refăcându-se podețele și demolarea podul peste Valea Sărand.

Lucrările sunt executate de firma PORR Construct, valoarea contractului pentru centura Oșorhei, propriu-zisă, fiind de 128,847 milioane lei (cu TVA inclusă).

Finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, iar termenul de execuție este de 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor, care a fost emis anul trecut, pe 14 februarie, astfel că deschiderea șoselei va avea loc în această vară.

În prezent, CJ Bihor mai derulează lucrări la încă 7 drumuri noi în județ, cu o lungime totală de 68 de km: centurile Aleșd (5,8 km), Beiuș (9,3 km), Sântandrei (5 km), Nojorid (8,4 km), Sânmartin (8 km) și Biharia (8,7 km), precum și la Inelul Metropolitan Oradea (17 km).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!