Oradea arată ca după potop în urma furtunii nimicitoare de marți. Sute de copaci au fost puși la pământ, parcurile orașului au fost devastate, numeroase acoperișuri distruse și grădina zoologică închisă, după o vijelie care "a durat doar cinci minute".
Parcurile distruse
Miercuri dimineaţa, cei care au trecut prin Parcul 1 Decembrie au văzut un tablou dezolant. Vântul puternic a distrus zeci de copaci, iar trunchiurile lor stăteau căzute peste alei, blocând total sau parţial accesul trecătorilor.
Dintr-un capăt în altul al parcului se puteau vedea crengi rupte sau trunchiuri căzute peste bănci. Rădăcinile, unele cu un diametru de câţiva metri, au fost smulse din pământ, iar dalele din beton sau asfaltul proaspăt turnat pe aleile din parc au fost distruse.
„E dezastru aici!”, îi spunea mirată o trecătoare interlocutorului de la telefon.
De altfel, majoritatea celor care treceau prin parc au ţinut să fotografieze scenele desprinse parcă dintr-un film de groază.
În jurul parcului, semnele lăsate de furtună erau la fel de evidente. Un copac a căzut peste staţia nefuncţională OTL, pe care a distrus-o, un altul s-a prăbuşit peste culoarul pietonal ce duce la Piaţa Cetate, iar o parte din trunchi şi din crengi au ajuns în săpăturile de la unul dintre pasajele din Piața Gojdu.
Acelaşi peisaj trist este şi în Parcul Bălcescu şi Parcul 22 Decembrie, unde copacii căzuţi au rupt bănci, coşuri de gunoi sau garduri.
În Parcul Bălcescu, trecătorii nu aveau pe unde să traverseze, fără să fie nevoiţi să treacă peste covorul de crengi.
Până la ora prânzului, doar în Parcul 22 Decembrie cregile au fost degajate de pe alei.
"A durat cinci minute"
Orădenii care obişnuiau să alerge pe pista special amenajată în jurul Parcului I.C. Brătianu, plin de arbori bătrâni şi umbroşi, vor trebui să facă mişcare în altă parte în următoarele zile.
La orele prânzului, pista de tartan era încă blocată de arbori căzuţi şi cabluri de alimentare ale iluminatului public doborâte odată cu stâlpii care le susţineau.
În locul castanilor falnici de altădată au rămas cioturi asemănătoare unor ţepi uriaşi.
O echipă de angajaţi ai RER Vest lucra la eliberarea aleilor şi secţionarea trunchiurilor căzute în vederea evacuării lor. Materialul lemnos urmează să fie transportat la un depozit al Direcţiei pentru Asistenţă Socială Oradea, de unde va fi distribuit în toamnă solicitanţilor, iar crengile - la tocat.
Locuitorii zonei sunt încă şocaţi. "Totul a durat cinci minute. Am văzut ca un vârtej care dă iama în copacii bătrâni dinspre strada Olteniei, îi rupe ca pe nişte crenguţe, îi pune la pământ, după care dispare", a povestit un riveran pentru BIHOREANUL.
Vijelia a smuls acoperişul de pe estrada din parc, a distrus o parte din corpurile de iluminat public, a pus la pământ câţiva stâlpi şi a blocat aleile.
"Toate parcurile au fost afectate"
Imaginea este similară celei din Parcurile Olosig şi Petőfi, unde aleile s-au umplut de copaci căzuţi.
Zona de mese din centrul Parcului Olosig, unde orădenii obişnuiesc să se întâlnească sau să joace cărţi, era acoperită în prima parte a zilei de crengi căzute, muncitori cu drujbele intervenind pentru îndepărtarea lor.
Abia intrat în reabilitare, Parcul Petőfi Sándor a rămas fără o bună parte din arborii maturi, doborâţi de vânt sau rupţi în două, şi are aleile pline de crengi rupte.
"Toate parcurile au fost afectate de furtună. Cel mai rău au fost lovite cele cu arbori maturi", a declarat miercuri pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
La fel, spaţiile verzi din străzile Şirul Canonicilor, Nicolae Jiga şi Republicii erau pline de arbori prăbuşiţi. În strada Muzeului un copac bătrân rupt în două a distrus în cădere gardul de fier al unei case, iar un stâlp de iluminat din beton s-a prăbuşit.
"Nu avem încă o evaluare a pagubelor. Am început să facem o listă pe care o vom avea cel mai repede în cursul zilei de vineri", a spus Marchiş.
O sută de arbori doborâţi
În ceea ce priveşte cimitirul municipal, angajaţii Administraţiei Domeniului Public lucrau miercuri la degajarea aleilor de materialul lemnos.
"Conform primelor evidenţe, furtuna a doborât circa o sută de arbori. Aceştia au distrus în cădere mai multe monumente funerare", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul ADP, Liviu Andrica.
În cursul zilei de miercuri, angajaţii cimitirului aşteptau intervenţia Electrica pentru înlăturarea avariilor la reţea, care au lăsat fără curent capelele din cimitir.
"Marţi seară am asigurat energie electrică pentru desfăşurarea serviciilor religioase programate cu ajutorul unui generator. Este de aşteptat ca în cursul zilei de astăzi să fie reluată alimentarea cu energie electrică", a spus directorul ADP.
Avarii la Zoo, aquapark şi uzina de apă
Miercuri Grădina zoologică a rămas închisă pentru degajarea aleilor de copacii prăbuşiţi şi repararea a trei ţarcuri de păsări şi cinci padocuri de animale, afectate de vânt.
Furtuna a făcut ravagii inclusiv la Aquaparkul Nymphaea, unde vântul a distrus circa 50 de umbrele şi 100 de scaune de plajă. Potrivit directorului ADP, "vijelia a ridicat în aer inclusiv umbrele fixate cu greutăţi de circa 200 de kilograme".
Furtuna a mai afectat acoperişurile de pe două clădiri din incinta Uzinei de apă 5, şarpantele de pe zeci de blocuri din municipiu și zidul unei clădiri de la Finanțele Publice Bihor. În cădere, bucăţile de ţiglă şi crengile copacilor rupţi au distrus în diferite grade mai mule autovehicule.
Marţi după-amiaza, furtuna puternică a făcut pagube însemnate în Oradea, traficul a fost blocat pe mai multe străzi din oraş din cauza copacilor căzuţi peste şosele, iar vântul a dat jos acoperişuri şi elemente de zidărie de pe unele clădiri, inclusiv de pe magazinul Crişul.
Meteorologii au emis miercuri o nouă informare de vreme rea, iar Bihorul se află sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cel puţin până la noapte, la ora 2.
Foto: Paul Lelea, Szilagyi Lorand / BIHOREANUL
Citiți mai multe despre furtuna de marți în articolele:
O persoană rănită în Oradea în urma furtunii. A ajuns la spital
Rămași în beznă! 34.000 de consumatori din Bihor nu au curent electric, în urma vijeliilor
Grădina Zoologică din Oradea, închisă miercuri, ca efect al furtunii
ISU Bihor: 60 de drumuri naționale și județene, blocate din cauza furtunii
Noi furtuni anunțate în Bihor: ANM a amis cod galben