Termoficare a câştigat bătălia pe zonele unitare de încălzire, dar riscă să piardă războiul. Hărţuită de zeci de orădeni care cer ieşirea din zona de monopol rezervată sistemului centralizat de termoficare, societatea pregăteşte o retragere strategică pe aliniamente dinainte stabilite.

Teritoriile abandonate vor fi lăsate operatorului de gaz. "Va trebui să existe o strategie comună a societăţilor Termoficare şi Distrigaz, pentru a oferi cele mai bune soluţii orădenilor", spune Stănel Necula, directorul Termoficare.

Retragerea!

Termoficare a învăţat pe propria piele: cucerirea unei zone strategice e doar primul pas, victoria presupune o ocupaţie de durată. Iar Oradea începe să îi scape printre degete! Reuşita avocatului Ioan Cigan, care a câştigat în instanţă dreptul de a ieşi din zona unitară de încălzire instituită în cvartalul de case din strada Delavrancea şi de a se racorda la reţelele Distrigaz, a fost un duş rece pentru conducerea societăţii. Îngrijorată că alţi zeci de orădeni ar putea urma exemplul pentru a obţine ieşirea din zona unitară rezervată de Primărie, firma îşi pregăteşte retragerea strategică în zonele sigure.

Stănel Necula, director Termoficare Oradea"O soluţie de genul «îi blocăm pe toţi în zona unitară» este, clar, inoportună", recunoaşte directorul Termoficare, Stănel Necula (foto). "Săptămâna viitoare vom scoate la licitaţie realizarea unui studiu de fezabilitate care să ofere soluţii atât în interesul societăţii, cât şi în al consumatorilor".

Studiul va sta la baza viitoarei strategii de termoficare a oraşului, care va indica, printre altele, arealul rezervat operatorului centralizat, zonele la care Termoficare ar putea renunţa ca nerentabile, cazurile în care se recomandă introducerea de module termice la nivel de scară de bloc, pentru a evita investiţiile masive în reţeaua secundară ş.a.m.d.

Dau casă contra bloc...

În principiu, Termoficare va ieşi din cartierele de case, pentru a se concentra pe cele de blocuri. "Avem zone de case unde, datorită stării reţelelor, cantitatea de energie vândută e de trei ori mai mică decât cea care pleacă din punctul termic, în vreme ce în zona de blocuri ajunge în proporţie de circa 80%", spune Necula. Decât să investească masiv în înlocuirea unor reţele care oricum nu vor asigura ulterior consumuri mari, Termoficare ar prefera să le scoată din zona unitară impusă prin simpla sa prezenţă, în care are monopol, şi să le lase operatorului de gaz.

Teoretic, societatea are de unde compensa pierderea acestor consumatori. "Blocurile se pretează cel mai bine soluţiei unitare de încălzire. Va trebui să ne concentrăm pe racordarea la reţea a viitorului campus universitar, a cartierului Ceyrat şi a zonei delimitate de străzile Oneştilor, Vladimirescu şi Decebal, aflată în plină dezvoltare urbanistică", spune directorul.

Necula e convins că restrângerea arealului de operare, în paralel cu reabilitarea reţelelor şi creşterea numărului de consumatori prin racordarea de blocuri, va creşte eficienţa sistemului de termoficare. "În câţiva ani, instituirea zonei unitare ar putea deveni inutilă pentru că piaţa va demonstra că sistemul centralizat este cea mai bună soluţie, şi nimeni nu va mai dori să iasă", susţine directorul. Dar până atunci mai este...

Atenţie, gaze!

Mircea Lazăr, director DistrigazPlanurile de repliere ale operatorului de termoficare îi convin de minune furnizorului de gaz, aflat în plină extindere a reţelelor. Distrigaz Vest Oradea a investit în ultimii trei ani câte 4,6 milioane lei în reţele noi, anul acesta are un buget de investiţii de 12 milioane lei, iar în 2017 vrea să îşi bată recordul. "Dacă în 2015 am construit cam 14 kilometri de reţea nouă, anul acesta vrem să ajungem la 17 kilometri, iar pentru anul viitor avem în proiect extinderea reţelelor cu încă 25 kilometri. Intenţia noastră e ca în trei ani să acoperim toate zonele netermoficate din oraş", spune directorul Distrigaz, Mircea Lazăr (foto).

Astfel, până la sfârşitul anului firma va racorda la reţea toată zona de case de dincolo de lacul de acumulare din strada Izvorului, va trage conducte în zona dintre strada Apateului şi cartierul Grigorescu, şi va finaliza introducerea gazului în zona străzilor Eftimie Murgu, Avântului şi Dobrogeanu Gherea, până în strada Anton Bacalbaşa. În plus, operatorul amenajează racorduri de gaz pe toate străzile modernizate de municipalitate, pentru a nu trebui sparte din nou când locuitorii zonei vor cere legături la reţea.

Pentru anul viitor, firma şi-a propus extinderea conductelor pe Calea Clujului, în zona străzilor Războieni şi Căprioarei, în cartierul Tineretului, inclusiv în zona reprezentanţelor auto, respectiv în zona nouă de case şi în cea veche de blocuri din cartierul Episcopia.

Scump...

Distrigaz încearcă să meargă după clienţi. "Investiţiile în reţea au la bază studii de piaţă care iau în calcul numărul de solicitări de pe o stradă şi suma pe care este dispus să o investească fiecare solicitant", zice Lazăr. Potrivit directorului, investiţia variază între 8.000 şi 12.000 lei. Aceasta cuprinde tariful de racordare, care poate fi între 1.500-3.500 lei, în funcţie de numărul consumatorilor care împart cheltuiala, de distanţa între limita de proprietate şi aparatele din casă, care costă între 90-120 lei pe metrul liniar, de montarea instalaţiei de încălzire, care diferă de la caz la caz, la care se adaugă şi achiziţia centralei pe gaz, al cărei preţ porneşte de la un minim de 2.400 lei.

Având în vedere nivelul investiţiei, majoritatea clienţilor preferă să îşi eşaloneze lucrările pe trei ani, în primul racordându-se la reţea, în al doilea construindu-şi instalaţia de încălzire şi abia în alt treilea cumpărându-şi centrala. "După cum e şi normal, încercăm să ajungem cu prioritate la clienţii dispuşi să investească pentru a se racorda cât mai repede", spune Lazăr.

... dar profitabil

Odată legaţi la reţeaua de gaz, orădenii îşi pot începe, însă, amortizarea investiţiei. Potrivit statisticilor societăţii, o familie care locuieşte într-o casă de 100 mp cheltuie anual 1.600 lei cu încălzirea locuinţei, respectiv prepararea apei calde şi a hranei.

Tarifele sunt, cel puţin deocamdată, sub cele practicate de Termoficare, în condiţiile în care clientul scapă de problema avariilor de pe reţea, poate porni când vrea încălzirea în casă şi este scutit de corvoada înlocuirii periodice a buteliei de gaz. Cam toate neajunsurile de care suferă azi orădenii prinşi în interiorul unei zone unitare de încălzire...


PREGĂTIRI DE IARNĂ
Centrală de înaltă eficienţă

Sezonul de termoficare 2016-2017 va fi primul în care oraşul se va încălzi cu ajutorul noii centrale pe gaz. Termoficare Oradea a obţinut licenţa pentru producerea de energie electrică şi urmează să se înscrie în schema de sprijin pentru cogenerare de înaltă eficienţă deoarece produce în paralel şi energie electrică, şi termică. Pentru fiecare megawatt vândut la un preţ de circa 160 lei, societatea va beneficia de un bonus de 198 lei.

"Vom porni turbina pe gaz imediat ce intrăm în schema de sprijin. Astfel, vom livra energie electrică în reţea ziua, când aceasta e mai scumpă, şi vom stoca energia termică într-un acumulator din care vom da apă caldă noaptea, când centrala e oprită", explică Stănel Necula.

În paralel, constructorii angajaţi de societate au ordin să încheie lucrările de înlocuire a conductelor din centru înainte de începerea sezonului de termoficare, pentru a evita criza de anul trecut, când orădenii au tremurat de frig în apartamente pentru că reţelele erau încă dezafectate. "Când vom porni furnizarea încălzirii se va mai lucra numai în zonele care nu afectează funcţionarea sistemului", promite directorul.