În doar o lună, Ilie Bolojan și-a ridicat în cap toată lumea. Nu doar pe contribuabilii puși să achite incompetența guvernărilor trecute, ci și pe baronii sindicali, și pe politrucii propriei coaliții. De la primari PNL-iști revoltați că premierul vrea să subțieze funcționărimea și alocările, până la mai-marii PSD-iști care țipă cu tupeu că apără cetățenii, firmele și patria însăși. Că sunt, ce mai la deal, la vale, vocea rațiunii și a echilibrului.
Sorin Grindeanu l-a criticat frontal, sumețindu-se că nu-i permite să oprească investițiile și apoi că l-a „răzgândit”, deși în realitate Bolojan nu spusese că le va stopa, ci că le va prioritiza fiindcă nu mai sunt fonduri. A confirmat-o, de altfel, și vicepremierul Tánczos Barna: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani!”.
Tot Grindeanu l-a amenințat pe premier „să se potolească”, acuzându-l că a primit oameni de afaceri în grupul care consiliază Guvernul cum să restructureze companiile de stat, iar aceștia ar putea manipula bursa. I-a răspuns consultantul Iancu Guda: aberații! Companiile care ar urma să fie igienizate (statul are peste 1.300 și acestea înghit anual subvenții de aproape 3 miliarde de euro) nici măcar nu sunt listate la bursă, iar deciziile oricum le iau politicienii, nu oamenii de afaceri. „De ce această panică și agresivitate, care denotă frică?”, a întrebat retoric economistul, sugerând că adevărata teamă e cea a pierderii sinecurilor de către clientela oploșită în conducerea firmelor de stat.
Miza războiului care se duce în culise e decredibilizarea premierului. Dacă la mijlocul lunii, după ce anunțase restructurarea aparatului de lucru al Guvernului, un sindicalist l-a acuzat pe orădeanul Mihai Jurca, șeful Cancelariei, că ar fi el însuși un profitor, fiind cazat de RAAPPS la parterul unei vile, la finele săptămânii trecute a fost bifată și ținta luată în cătare de Grindeanu: a „bubuit” știrea că vicepremierul Dragoș Anastasiu, cel însărcinat să coordoneze grupul de lucru pentru restructurarea companiilor de stat, a dat mită mascată, plătind lunar, vreme de opt ani, circa 2.000 euro unei inspectoare ANAF pentru ca propriile firme să fie lăsate în pace. A făcut, ce surpriză, ceea ce fac mulți: a achitat o taxă de protecție.
După ce pe Bolojan nu l-au putut demola „suveraniștii” (vă amintiți, a furat un camion din Germania, a demolat statuile românești din Oradea și e sluga lui Macron, a lui Zelenski și a Maiei Sandu), PSD-iștii îl castrează, lăsându-l fără instrumente și fără colaboratori, descoperiți, iată, că au schelete prin dulapuri. Poate și fără voință.
Obligat să „ruleze” în cea mai mare viteză sub multiple presiuni, de la cea a deficitului până la cea de personal, Bolojan a ajuns în impas, pus să renunțe fie la consilierii „pătați”, fie la reformele în forță, fără nicio garanție că dacă acceptă prima variantă va avea sprijin pentru atât de necesarele schimbări. Deocamdată n-a dat semn că ar face nici una, nici alta, dar întrebarea e nu doar cât va rezista fără implozia coaliției înseși, ci și dacă.