Trei bărbaţi de 23, 38 respectiv 42 ani, toţi din comuna Roşia, sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor după o partidă de braconaj pe fondul de vânătoare Luncasprie.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, vânătoarea ilicită s-a derulat în data de 6 octombrie şi s-a terminat prost întrucât tânărul de 23 ani şi bărbatul de 42 ani au fost împuşcaţi de cel de-al treilea, care care bracona, fără să ştie de ei, în aceeaşi pădure.

Tânărul a fost rănit la mână, în timp ce partenerul său s-a ales cu o rană în piept. Transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, cei doi au încercat să ascundă că au fost la braconat, primul susţinând că s-a rănit în timp ce tăia lemne, iar cel de-al doilea că a fost împuşcat în timp ce se plimba.

Adevărul a ieşit la iveală în timpul cercetărilor declanşate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor ca urmare a sesizării primite din partea medicilor din spital, obligaţi să anunţe autorităţile judiciare în astfel de situaţii.

"În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în timp ce se afla la vânătoare în mod ilegal, fără a fi înscris în vreo autorizaţie de vânătoare şi fără a fi însoţit de paznicul de vânătoare al fondului repectiv, suspectul de 38 ani ar fi rănit prin împuşcare doi bărbaţi de 23 şi 42 de ani, ambii din comuna Roşia, provocându-le diverse leziuni", se arată în informarea Poliţiei.

Ca urmare, cei trei vânători au fost obligaţi să predea armele de vânătoare şi s-au ales cu dosare penale pentru braconaj cinegetic, iar bărbatul care şi-a rănit consătenii e anchetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (uz de armă letală fără drept) respectiv vătămare corporală din culpă.

Doi dintre ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după care au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orade, unde procurorii au dispus să fie plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.