Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au raportat joi dimineaţă depistarea a 292 noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 în ultimele 24 de ore, bilanţul total ajungând la 11.897 de la începutul pandemiei şi până în prezent.  

Din fericire, în acest interval de timp, în Spitalul Municipal din Oradea nu s-a înregistrat niciun nou deces, în schimb numărul vindecărilor este de peste 300, iar cel al persoanelor internate în unitatea anti-Covid stagnează.

Şi copii

Bihorenii recent diagnosticaţi provin din 55 de oraşe şi comune din totalul celor 101 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului: Oradea, Sântandrei, Paleu, Salonta, Tileagd, Nojorid, Sâmbăta, Lugaşu de Jos, Derna, Vadu Crişului, Măgeşti, Brusturi, Ciumeghiu, Hidişelu de Sus, Copăcel, Borş, Vaşcău, Remetea, Oşorhei, Lazuri de Beiuş, Răbăgani, Batăr, Tinca, Suplacu de Barcău, Curtuişeni, Şimian, Marghita, Săcueni, Ţeţchea, Sâmbăta, Beiuş, Roşiori, Lunca,  Aleşd, Cărpinet, Curăţele, Avram Iancu, Tulca, Tărcaia, Sânmartin, Cefa, Rieni, Ştei, Bulz, Auşeu, Bunteşti, Budureasa, Pietroasa, Abram, Chişlaz, Girişu de Criş, Brusturi, Sălard, Căpâlna şi Ineu.

Din totalul celor 292 cazuri noi, cele mai multe continuă să fie din Oradea (145), însă creşte şi numărul cazurilor depistate la Salonta (12) şi Marghita (9).

Şi în ultimele 24 de ore au fost diagnosticaţi cu Covid inclusiv copii, cu vârste de 5, de 7, de 9 şi de 11 ani.

Peste 300 de vindecări

În ultimele 24 de ore, în Bihor nu a mai fost raportat niciun deces, astfel că bilanţul la acest capitol rămâne de 317 cazuri.

În schimb, autorităţile au anunţat că numărul vindecărilor a crescut la 8.034, ceea ce înseamnă un plus de 306 vindecări în acest interval de timp.

În secţiile Spitalului Municipal din Oradea erau internate joi dimineaţă 500 de persoane, din care 34 în compartimentele ATI ale acestei unităţi, iar alte 10 în secţia de specialitate a spitalului privat Pelican.

Pe de altă parte, numărul cazurilor active din judeţ înregistrat joi dimineaţă este de 3.546.

Rezultatele controalelor

Echipele mixte de polițiști și jandarmi din Bihor au executat şi în ultimele 24 de ore misiuni pentru prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acolo unde s-a impus oamenii legii au luat și măsuri de sancționare pentru încălcarea legislației în vigoare.

Polițiștii și jandarmii au verificat 3.150 persoane carantinate și 2.132 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare în 84 societăți comerciale și 86 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 291 sancțiuni contravenționale, din care 153 cu avertisment scris și 138 cu amenzi în valoare de 83.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.

În aceste misiuni au fost implicați 205 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 47 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 16 în patrule mixte, aplicând 25 sancțiuni contravenționale din care 17 cu avertisment scris și 8 cu amenzi în valoare de 4.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.