Începute pe 18 octombrie de o asociere de firme condusă de Construcții Erbașu, lucrările pentru realizarea noului drum de legătură între centura Oradiei și comuna Sânmartin, care va ocoli complet localitățile Sânmartin și Băile Felix, se derulează în ritm alert.

Până în prezent, informează Consiliul Județean Bihor, s-a lucrat la decopertarea de teren vegetal și îmbunătățirea terenului la cota de fundare, prin stabilizare cu lianți hidraulici, și au fost efectuate operațiuni de așternere, nivelare și compactare a straturilor de umplutură și balast.

„Lucrările au ajuns la 8% din volumul total proiectat”, a declarat pentru BIHOREANUL și directorul Construcții Erbașu, Călin Roman.

În ce privește etapa de construire a celor trei poduri prevăzute în proiect, au fost amenajate: drumul și platformele tehnologice pentru instalația de forare a piloților, iar în prezent se realizează lucrări de forare a piloților la nivelul unui viitor pasaj și se continuă nivelarea și compactarea stratului de balast.

(sursa foto: CJ Bihor)

Noul drum de legătură între Oradea și Sânmartin va avea o lungime de 5,75 km, cu bretele de racordare la DN76 Oradea – Deva și spre localitatea Haieu, cu o lungime de 2,27 km. Platforma drumului va avea o lățime de 10 metri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, precum și pistă pentru bicicliști. Proiectul prevede construirea a trei poduri, a două pasaje supraterane, a unui viaduct și a patru noduri rutiere.

Drumul va porni din centura Oradiei în dreptul hotelului Transit, unde va fi amenajat un pasaj suprateran, va străbate câmpurile din spatele fostului CET II, va trece pe lângă Băile 1 Mai, va ocoli localitățile Sânmartin și Băile Felix pentru a ieși în DN 76 Oradea – Deva.

(sursa foto: CJ Bihor)

Proiectarea și execuția drumului au fost câștigate la licitație de asocierea Construcții Erbașu, Vahostav Sk, Drumuri Orășenești SA și Procons Group, care și-a asumat o durată de execuție de 12 luni.

Valoarea totală a investiției este de 177,238 milioane lei cu TVA inclusă, finanțarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!