Contraatac al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor: la fel ca o mulţime de lideri ai PSD, politicianul UDMR-ist a început să se apere cu o teorie a conspiraţiei, conform căreia cei care îi dezvăluie abuzurile ar fi reprezentanţi ai "Statului Paralel", "serviciilor" ș.a.m.d.

Victima "entităţilor"

În cursul zilei de joi, la patru zile după ce BIHOREANUL a publicat articolul "Pásztor la DNA", în care a dezvăluit că şeful CJ a ajuns în vizorul procurorilor anticorupţie pentru finanţarea din banii instituţiei a ONG-urilor controlate de UDMR, consilierul său şi purtător de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon, a emis un comunicat în care insinuează că publicaţia ar urmări alte scopuri decât informarea cititorilor cu privire la acest subiect, ba chiar că unii jurnalişti ar fi "înregimentaţi în diverse entităţi" (pe care nu le numeşte) şi că "se ascund sub umbrela gazetăriei".

"Conducerea CJ Bihor consideră importantă relaţia corectă cu reprezentanţii mass media care îşi desfăşoară activitatea în mod onest, urmărind justa comunicare şi informare a opiniei publice. Dar, este impardonabilă abordarea celor care, înregimentaţi în diverse entităţi, se ascund sub umbrela gazetăriei ţintind să umilească, denigreze şi jignească oamenii", afirmă comunicatul CJ Bihor.

Comunicatul mai afirmă că această instituţie va avea în continuare "o relaţie corectă cu jurnalele tipărite, online, radio-tv şi de orice altă formă a publicităţii care se consideră şi sunt paznic al societăţii, precum este menirea presei, şi nu doar execută ordine milităreşti".

Flutură "adeverinţa"

Documentului semnat de purtătorul de cuvânt al CJ îi este ataşată o adresă a DNA Oradea din data de 6 februarie 2019, prin care, la cererea sa, procurorii i-au comunicat lui Pásztor că nu are "calitatea de subiect procesual principal (suspect, persoană vătămată) sau parte (inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente) în dosarul nr. 64/P/2018".

Calitatea de suspect sau inculpat într-un dosar penal este atribuită de procurori persoanelor suspectate, respectiv acuzate de săvârşirea de infracţiuni odată cu avansarea anchetelor de la stadiul in rem (asupra faptelor) la stadiul in personam (asupra persoanelor).

De altfel, articolul publicat de BIHOREANUL nu a susţinut că Pásztor ar avea o asemenea calitate în prezent, precizând clar că ancheta DNA Oradea este abia la început, procurorii încă strângând documente de la instituţia condusă de reprezentantul UDMR.   

De subliniat că BIHOREANUL a insistat să afle poziţia politicianului cu privire la acest subiect înainte de publicarea articolului, contactându-l pe Pásztor – de patru ori! – telefonic, prin SMS, prin purtătorul de cuvânt şi personal, la biroul său din sediul CJ, dar politicianul l-a refuzat pe reporter de tot atâtea ori, motivând că nu vrea să discute subiectul.

O situaţie în care pretinsa sa apreciere cu privire la misiunea presei de "paznic al societăţii" nu valorează, de fapt, nici cât o ceapă degerată...

Se pronunţă "pe lângă"

Este de menţionat, de asemenea, că la fel ca anterioarele încercări de disculpare a lui Pásztor, prin comunicate trimise luni cotidianelor "Jurnal bihorean" şi "Bihari Naplo" atât de el, cât şi de UDMR Bihor, nici comunicatul de joi, emis cu antetul CJ, nu atinge pe fond problema finanţărilor acordate ilegal ONG-urilor de casă ale UDMR. Și asta, în contextul în care BIHOREANUL a dezvăluit că a alocat abuziv Fundaţiei Varadinum 100.000 lei, din bugetul destinat activităţilor de promovare a turismului, pentru organizarea festivalului Festum Varadinum, iar Camera de Conturi Bihor l-a găsit responsabil că a achitat ilegal această sumă unei firme deţinute de Debreczeni Sandor, fost şef al Uniunii Studenţilor Maghiari din România.

Mai mult, Pásztor a refuzat să ofere lămuriri şi cu privire la alte încălcări ale legii de care este bănuit, şi anume realizarea unor falsuri în registrul electronic de evidenţă a documentelor CJ, pentru a suprascrie solicitarea de finanţare a Fundaţiei Varadinum şi chiar şi contractul de finanţare cu această ONG peste alte documente, înregistrate iniţial în evidenţele instituţiei, precum şi despre faptul că a aprobat finanţarea pentru asociaţii şi fundaţii reprezentate de propriii săi subalterni de la CJ şi din UDMR Bihor, aflat în evident conflict de interese.

Elemente pe care BIHOREANUL le va dezvolta în următoarea ediţie tipărită a publicaţiei, astfel că Pásztor va avea un nou prilej de a răspunde, poate de data asta punctual, cu privire la banii publici "sifonaţi" în folosul clientelei de partid. Asta dacă nu cumva preferă, la fel cum face acum, să vadă în jurul său doar conspiraţii, "diverse entităţi" şi "ordine milităreşti"...