Oradea pariază pe turism. Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea a promovat anul acesta municipiul şi staţiunea Băile Felix la târgurile internaţionale de turism organizate la Viena, Tel Aviv, Budapesta şi Berlin.

"Promovarea municipiului Oradea la pachet cu staţiunea Băile Felix, ca destinaţie turistică de weekend şi nu numai, este absolut necesară pentru dezvoltarea turismului local şi, implicit, a economiei locale", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Mediatizarea ofertei orădene s-a făcut pe baza materialului "Oradea, Capitala Art Nouveau şi a Băilor Termale" şi a avut ca efect luarea de contacte cu agenţiile de profil, organizarea unui infotrip cu peste 40 de operatori de turism pentru mediatizarea ofertei şi atragerea primelor zboruri charter cu turişti pe aeroportul orădean.

Astfel, dacă la târgul "Ferien Messe" desfăşurat în perioada 14 -17 ianuarie la reprezentanţii asociaţiei s-au întâlnit cu agenţii de turism, bloggeri şi jurnalişti, la cel din Tel Aviv (9 – 10 februarie) aceştia au promovat în parteneriat cu tour – operatorul Meshek Wings Tour cele nouă zboruri charter care vor fi operate săptămânal pe aeroportul orădean în perioada iulie – august.

La fel, în cadrul târgului de la Budapesta (3 – 6 martie) Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea a stabilit contacte cu firma Turizmus, liderul de piaţă în Ungaria care deţine cele mai importante patru site-uri şi publicaţii de turism din ţara vecină, în ideea încheierii unui parteneriat în cadrul căreia oferta orădeană să fie mediatizată în trei dintre cele mai mari oraşe din Ungaria.

"Activitatea ar presupune prezentarea destinaţiei orădene în cadrul unor mini-conferinţe cu tour-operatori locali cât şi organizarea unor vizite de studiu, infotrip-uri ale acestora în Oradea", se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte participarea la Târgul de turism de la Berlin (9 – 13 martie) asociaţia a reuşit să stabilească cinci contacte cu tour-operatori din Germania, care vor include Oradea în circuitul oraşelor care merită vizitate.

Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi-a apropus să atragă turişti nu doar din străinătate, dar şi din ţară. Oferta comună a localităţilor Oradea şi Băile Felix a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv la târgul de turism al României desfăşurat la pavilioanele Romexpo (25 – 28 februarie).

Potrivit comunicatului, un alt rezultat important al târgului este organizarea unei vizite de studiu, Infotrip, alături de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, la care vor participa peste 40 de agenţii de turism.

Vizita de studiu va avea loc în perioada 17-19 aprilie şi va avea ca principal scop cunoaşterea ofertei turistice din Băile Felix şi Oradea. În urma acestei vizite, agenţiile invitate vor construi pachete şi oferte turistice Oradea-Băile Felix.