După polo, conducerea Clubului Sportiv Municipal Oradea şi-a prezentat vineri noutăţile de la echipa de baschet.

Conferinţa de presă, organizată la Arena Antonio Alexe, a fost programată după ce echipa de baschet şi-a încheiat o primă etapă a pregătirilor, cantonamentul din Ungaria.

Preşedintele clubului, Şerban Sere, a fost însoţit de antrenorul Cristian Achim, precum şi de trei dintre jucătorii transferaţi în această vară. Este vorba despre Titus Nicoară, Sean Denison şi Zarko Comagic, cu toţii reveniţi la echipa orădeană.

După ce preşedintele Şerban Sere şi-a exprimat dorinţele şi aşteptările de la noul sezon, precizând şi faptul că obiectivul pentru noul sezon este câştigarea campionatului, a cupei şi o bună evoluţie în cupele europene, s-a trecut la prezentarea celor trei jucători reveniţi la CSM CSU.

"Cea mai bună opţiune"

Precum Nicolae Diaconu la polo, Titus Nicoară a revenit la formaţia orădeană, după ce a trecut pe la Steaua. "A fost cea mai bună opţiune pentru mine, din toate punctele de vedere. Oradea a făcut performanţă în ultimii ani, a urcat în fiecare an. A fost un pas firesc să câştige titlul naţional şi a meritat pe deplin acest lucru. În ceea ce mă priveşte, consider că a fost o decizie înţeleaptă să mă întorc la Oradea", a declarat Titus Nicoară, care a făcut o referire şi la "bătăliile" care vor veni în sezonul următor.

"Cred că aceleaşi echipe se vor lupta pentru titlu. Oradea, fiind campioana în exerciţiu, porneşte din postură de favorită. Din punctul meu de vedere, lotul s-a întărit şi acest lucru permite să pornească cu acest statut. Sunt şi alte echipe valoroare. Clujul, Mureşul şi Steaua consider că se situează la acelaşi nivel, oricare având potenţial necesar să facă performanţă", a mai precizat Titus Nicoară.

Pivotul Sean Denison şi-a explicat şi el motivele reîntoarcerii la Oradea. "Echipa este în continuu progres. A devenit campioană şi a crescut foarte mult. Îl cunosc pe antrenor, pe jucători, managementul şi mediul. Mă întorc într-un loc în care mă simt confortabil. Este foarte plăcut pentru un jucător să aibă toate aceste aspecte la îndemână. Sunt mulţumit şi fericit cu decizia de a mă întoarce la Oradea. Cred că ştiu la ce mă înham, nu va fi nevoie de timp de readaptare. Singurul lucru care necesită timp este legat de acomodarea cu jucătorii cu care nu am mai colaborat. Din acest punct de vedere facem deja progrese, dar ele vor fi vizibile mai târziu", a precizat canadianul.

De asemenea, şi Zarko Comagic, jucător care evoluează pe postul de extremă s-a reîntors la CSM CSU Oradea, tot după doi ani.

"Oradea este recunoscută pentru faptul că face selecţii foarte inspirate în ceea ce priveşte construirea lotului de jucători. Este o etichetă a acestei echipe. De asemenea, este cunoscut faptul că CSM-ul efectuează puţine modificări în lotul de jucători de la un sezon la altul. Există un sistem foarte bine pus la punct. Ştiam care este modul de operare la Oradea, întrucât am petrecut aproape doi ani aici în trecut. E un sentiment plăcut să mă aflu aici, să revin", a declarat Zarko, baschetbalist originar din Serbia.

Lot echilibrat

Despre pregătirile echipei, dar şi despre participarea în cupele europene, a vorbit Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea. "Suntem la începutul unui nou sezon. Evident, ne dorim să câştigăm tot ce se poate câştiga. Aşa suntem formaţi, e spiritul nostru şi aceasta este eticheta noastră. Aş vrea să avem o prestaţie cât se poate de bună în primul rând în campionat. Ne aşteaptă o participare în Europa, într-o competiţie de alt nivel, în compania unor echipe de certă valoare. Experienţa pe care o vom acumula acolo ne va ajuta, sunt convins", a declarat tehnicianul.

Lotul lui Achim este acum aproape complet, lipsind încă Andrei Mandache, care a suferit o operaţie la mână şi s-ar putea întoarce pe 5 septembrie. "De sâmbătă ni se alătură jucătorii de la lotul naţional. Suntem, evident, într-o uşoară întârziere. Am început pregătirea cu un lot restrâns, iar noul sezon începe cu aproximativ două săptămâni mai devreme decât anul trecut. Însă, sunt absolut sigur că până la meciurile importante vom fi foarte bine. Vom încerca, desigur, să câştigăm primul meci, care este SuperCupa", a declarat tehnicianul în vârstă de 46 de ani, cel care a precizat şi că este mulţumit de lotul de jucători pe care-l are la dispoziţie şi care este "un lot echilibrat, pe care ne-am dorit să îl construim în acest fel deoarece ne aşteaptă foarte multe meciuri".

"Ştim că aşteptările sunt mari din partea tuturor pentru noul sezon. Aşteptările sunt foarte mari şi din partea noastră, ne propunem obiective îndrăzneţe pentru noul sezon şi aşa cum am familiarizat iubitorii baschetului din oraş, ne dorim performanţă în continuare", a declarat şi preşedintele clubului orădean, Şerban Sere, care a menţionat că lotul din noul sezon va fi format din 14 jucători, dar şi că bugetul echipei va fi mai mare decât anul trecut şi că "se poartă discuţii cu un nou sponsor", care ar urma să vină cu un aport substanţial.