Toţi cei care au avut de suferit din pricina unor erori sau neglijenţe medicale, dar şi cei care vor să îi susţină sunt aşteptaţi, miercuri, la ora 17, în faţa Palatului de Justiţie din Parcul Traian.

Aici va avea loc protestul iniţiat de Delia Scorţe, mama Patriciei Aktaa, fetiţa în vârstă de doar 5 ani, care s-a stins în mai 2010 la spital după ce a mâncat o prăjitură infectată cu Salmonella.

Printr-o soluţie a Judecătoriei Oradea din 28 aprilie, în acest an, medicul care s-a ocupat de cazul fetiţei, Georgeta Călinescu, a fost achitat de acuzaţiile de ucidere din culpă, instanţa stabilind că fapta nu există. Soluţia, care nu era definitivă, a fost atacată acum atât de familia copilei, cât şi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, deşi iniţial anchetatorii au respins acuzele, clasând dosarul penal deschis pe marginea cazului. 

Însă, după cum spune mama fetiţei, protestul pe care îl organizează nu este doar despre Patricia.

"Este despre toate cazurie de malpraxis, indiferent dacă acestea s-au soldat cu decesul pacientului sau doar cu vătămarea acestuia", a explicat, marţi, pentru BIHOREANUL, Dela Scorţe.

Protestul de miercuri va fi unul paşnic, iar la el sunt aşteptate peste 200 de persoane, care vor manifesta cu pancarte şi vor aprinde lumânări  în memoria victimelor.

Între cei care şi-au anunţat prezenţa se numără rudele şi apropiaţii victimelor unor erori medicale. Ca de pildă Dorel Gruie, soţul Marcelei, o tânără de doar 28 de ani care, pe 17 noiembrie 2006, a murit în timpul unei operaţii de naştere prin cezariană. Cazul Marcelei a fost primul şi singurul în care instanţele din Bihor au recunoscut, în 2011, existenţa unei erori medicale şi a dispus condamnarea la închisoare cu suspendare a medicilor care au operat-o - ginecologul Radu Scridon (2 ani de închisoare) şi anestezistul Vladimir Topală (3 ani de închisoare) -  obligând totodată Spitalul Beiuş la plata unor daune morale de 145.000 de euro către familia acesteia.

La protest vor participa şi rudele Constanţei Sărac, o orădeancă decedată în 2009 după ce un medic i-a administrat o injecţie cu antibiotic, fără să o fi testat în prealabil, iar ea a suferit un şoc anafilactic în urma căreia a decedat.

"Vine şi din Sălaj, o familie care recent a avut un caz de malpraxis, le-a murit o rudă. I-am invitat pe părinţii lui Takacs Norbert, băiatul de 17 ani care a murit în 2010, după ce a stat în spital timp de 3 zile fără să se intervină chirurgical pentru rezolvarea unor fracturi suferite în urma unui accident rutier. Am vorbit şi cu mama Talidei Varga, fetiţa de 15 ani care a murit în 2012 de meningită după ce medicul de familie a tratat-o cu algocalmin, iar un altul i-a prescris medicamente pentru colecist. Mai e o doamnă care m-a abordat să-mi spună de moartea soţului ei, de acum trei săptămâni. A fost internat la Spitalul Judeţean şi a sunat-o dimineaţa la 6 ca să o roage să-i aducă un încărcător, iar la 9 când a ajuns, soţul ei era în sac, mort din cauza unui infarct. Nimeni nu i-a spus nimic", spune Delia Scorţe.

Manifestaţia se vrea un semnal de alarmă, mai spune femeia. "Dacă lumea nu reacţionează, nu se va schimba nimic. De aceea îi îndemn să iasă, să vadă că nu mai tolerăm astfel de situaţii. Dorim să se recunoască faptul că există malpraxis, iar cei implicaţi în astfel de situaţii să răspundă", a mai declarat Scorţe.

Nu este pentru prima oară când familia Patriciei Aktaa iese în stradă, un protest similar având loc în 2010, când, de asemenea, mai multe familii care acuză medicii de malpraxis au ieşit în stradă.

Citiți și articolele: 

Judecătoria Oradea: Doctoriţa Georgeta Călinescu de la Spitalul de Boli Infecţioase nu este vinovată pentru moartea Patriciei Aktaa

Mama Patriciei Aktaa, fetiţa care a murit în spital infectată cu Salmonella: “Sunt în stare de șoc. Vom protesta în fața Tribunalului” (VIDEO)