Începând de luni, 25 septembrie, șoferii care vor să parcheze în câteva zone din centrul municipiului Beiuș vor avea de achitat taxe de parcare, în baza unei Hotărâri adoptate de Consiliul Local încă din luna iulie.

Instituirea măsurii a fost anunțată la începutul acestei luni pe contul de Facebook al Primăriei Beiuș, iar unul dintre consilierii locali, Emil Popa, a sintetizat și el pe propriul cont de Facebook principalele noutăți.

Practic, potrivit HCL 183/21.07.2023, din 25 septembrie intră în vigoare taxarea parcărilor pe 9 străzi din Beiuș: Horea (din centru până la intersecția cu str. 22 Decembrie), Andrei Șaguna (până la Parcul Eminescu), Română (până la intersecția cu Pătăreasa și Livezii), Burgundia Mare (până la autogară), Calea Bihorului (pe toată lungimea acesteia), Pandurilor (până la autogara veche), Episcop Mihai Pavel (integral), Nicolae Bolcaș (de la intersecția cu Vasile Lucaciu până la restaurantul Popular), Vasile Lucaciu (dinspre centru până la Ocolul Silvic).

Tarifele de parcare variază între 2 lei pentru o oră și 9 lei pentru 9 ore (pentru 3 ore fiind de 5 lei), fiind valabile de lunea până vinerea între orele 08.00 – 17.00, și pot fi plătite prin SMS, prin aplicația TPark sau direct la casieria municipalității beiușene.

Șoferii care vor să achiziționeze abonamente au de achitat, prin aceleași mijloace, 20 lei pentru o săptămână, 60 lei pentru o lună și 300 lei pentru un an.

Persoanele fizice și juridice care, însă, vor să aibă locuri rezervate în parcările publice trebuie să achite 100 lei/lună sau 1.000 lei/an.

Singurele vehicule pentru care parcarea va rămâne gratuită sunt cele electrice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!