Primăria Oradea a informat joi că lucrările la amenajarea unei parcări supraetajate cu cinci niveluri și peste 500 de locuri pe strada Gheorghe Doja, lângă Spitalul Județean, într-o zonă extrem de aglomerată, „continuă într-un ritm accelerat”, recent fiind turnată placa peste ultimul etaj. 

„Lucrările la parcarea supraetajată de pe strada Gheorghe Doja continuă într-un ritm accelerat, iar recent s-a turnat placa peste ultimul etaj (etajul 2), care va constitui suprafața de parcare a terasei deschise. Parcarea va avea un regim de înălțime de 5 niveluri (S+P+2E+Terasă) și va dispune de 516 locuri, din care 21 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități”, se arată în informarea municipalității. 

De asemenea, vor fi instalate mai multe stații de încărcare pentru autovehicule electrice, contribuind astfel la o infrastructură modernă și sustenabilă.

„Până acum, au fost turnați 10.500 de metri cubi de beton. În paralel, se desfășoară lucrările de finisaje interioare, instalații sanitare și electrice, ventilație și amenajarea căilor de acces. În exterior, schelele sunt deja montate pentru executarea finisajelor, iar pe terasa parcării se lucrează la structura metalică, care va susține panourile solare”, a transmis Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei.

Asocierea care construiește parcarea este formată din firmele Drum Asfalt SRL (lider) și Grup Construcțiii Est, investiția fiind de 45,8 milioane de lei, plus TVA. 

Conform contractului, parcarea de lângă Spitalul Județean ar trebui să fie gata până în luna aprilie a anului 2025.

La începutul acestui an, primarul Florin Birta spunea că a purtat discuții cu constructorii pentru ca investiția să fie predată mai repede, până la finalul anului 2024, dar în noua informare reprezentanții municipalității nu mai menționează când anume ar putea fi gata lucrările.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!