În data de 24 iunie 2026, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis o obiecție de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a stabilit că o lege adoptată de Parlament în decembrie 2025, prin care se înlăturau mențiunile din hotărârea judecătorească referitoare la susținerile părților din proces, este neconstituțională.
Ca efect al acestei decizii, legea de modificare a procedurii civile nu mai intră în vigoare, ci se întoarce în Parlament, unde fie va fi respinsă, fie va rămâne în vreun sertar.
Așa cum arătam într-un material publicat la momentul sesizării Curții Constituționale de către Avocatul Poporului, consecința cea mai nocivă a acestei legi (susținute pe scară largă de breasla magistraților) era aspectul că, în viitor, instanțele nu vor mai putea verifica existența autorității de lucru judecat, atât timp cât nu se va putea cunoaște ce au solicitat exact părțile în litigiul anterior.
Ideea fusese salutată de magistrați, care au cerut acest lucru de multe ori în ultimii ani, considerând că astfel li se va reduce volumul de muncă, justificându-se cu faptul că ar fi inutil să fie trecute susținerile părților în hotărâre, deoarece acestea se regăsesc oricum la dosarul cauzei.
Reducerea volumului de muncă al magistratului nu era însă un argument real, în condițiile în care nivelul actual de digitalizare al instanțelor permite preluarea automată a susținerilor părților, cu minimă intervenție umană din partea grefierului și fără a afecta munca judecătorului.
În comunicatul dat publicității prin care a anunțat decizia, Curtea Constituțională arată că structura hotărârii judecătorești constituie premisa motivării și pronunțării acesteia și reprezintă o garanție a statului de drept și a dreptului la un proces echitabil, precum și a transparenței actului de justiție. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, hotărârea judecătorească trebuie să evidențieze toate elementele pe care judecătorul le-a examinat în vederea pronunțării soluției, astfel încât părțile să vadă că justiția a fost înfăptuită în mod transparent, imparțial și corect.
În fine, așa cum a constatat CCR, calitatea justiției nu depinde doar de rapiditate, ci de aplicarea corectă și transparentă a dreptului, astfel încât justiția să fie nu doar realizată, ci și vizibilă. Transparența actului de justiție, inclusiv sub aspectul redării susținerilor părților, este o garanție a dreptului la un proces echitabil.
Concluzionând, decizia reprezintă un reper de normalitate și claritate într-o lume a dreptului tot mai tulbure în aceste vremuri. De aceea, chiar dacă recunosc că „îmi stă în gât”, de data aceasta trebuie să spun: bravo, CCR!