În slujba binelui: Cetățean de onoare al Oradiei, Miorița Săteanu este, la aproape 90 de ani, un model de dedicare civică (FOTO)

Esențele tari se țin în sticluțe mici, iar Miorița Săteanu dovedește asta. Firavă doar în aparență, mignona doamnă care va împlini în toamnă vârsta de 90 de ani demonstrează tenacitate, empatie și entuziasm cât nu au mulți alți oameni la un loc.

La finalul anului trecut, la Gala comunității bihorene, a primit premiul cel mare, „Liderul care schimbă lumea”, pentru proiectele de voluntariat pe care le face, neobosită, de zeci de ani. „Adevărul este că întotdeauna, prin tot ce am făcut, mi-am dorit să schimb lumea. Și cred că, prin oamenii care m-au înconjurat, am reușit”, mărturisește ea.

Vis de copil

Camera de zi a apartamentului de lângă piața Rogerius în care Miorița Săteanu locuiește singură este ticsită cu cărți, diplome, distincții, dar și cu îndrăgitele ei bibelouri. Aproape de geam, pe o masă, stă calculatorul pe care orădeanca îl folosește zilnic pentru felurite treburi pe care le are de făcut: citește sau răspunde e-mail-urilor, scrie prezentarea unui nou proiect de voluntariat ori evaluează proiecte deja realizate. „Cu doi nepoți IT-iști, mi-ar fi rușine să nu știu folosi calculatorul!”, spune, râzând și bagatelizându-și priceperea. Întotdeauna a fost o persoană activă, dornică să descopere, dar și să împărtășească.

Miorița Săteanu s-a născut în Oradea, pe 14 octombrie 1936, cel mai mare copil și singura fiică a unui învățător și a unei funcționare poștale, și a visat de mică să devină medic. „Așa am simțit, că trebuie să fiu în folosul omului. De aceea am urmat Liceul Sanitar și am sperat să dau la Facultatea de Medicină”, povestește octogenara.

După absolvirea liceului, timp de patru ani, a lucrat ca asistentă medicală la Maternitatea orădeană, responsabilă de transfuziile sanguine. „Eram singura pe spital, dacă era un caz noaptea, venea mașina după mine acasă și mergeam să fac transfuzii”, își amintește Miorița.

Sportivă olimpică

Chiar dacă a sperat mult să devină medic, n-a avut nicio șansă. Tatăl ei a fost deținut politic, din cauza opiniilor sale liberale, iar autoritățile comuniste nu i-au permis tinerei să dea admiterea la Medicină, o pedeapsă pe care au primit-o mulți, pentru „păcatele” părinților. Miorița era, însă, o scrimeră pricepută, în liceu medaliată cu bronz la campionatele naționale, și a încercat să riposteze și în lupta cu autoritățile comuniste. „L-am chemat la Oradea pe președintele Federației de Scrimă și am mers cu el și cu antrenorul meu la Comitetul Județean de Partid, să le cerem să mă lase să mă înscriu la Medicină. Dar n-a ținut figura”, rememorează orădeanca.

Tot sportul a salvat-o, însă: a primit acordul să dea admiterea la Îmbunătățiri Funciare la Universitatea din Craiova, cu condiția să deschidă acolo o secție de scrimă, ceea ce a și făcut. Decizia n-a fost rea, pentru că, după câțiva ani, în 1960, orădeanca a făcut parte din lotul olimpic al României la scrimă (în foto, prima din dreapta) și a participat la Olimpiada de la Roma. „Cu câte emoții am mers acolo! Atenți să vorbim bine despre România, pentru că totul era foarte controlat”, spune octogenara.

Oradea multiculturală

La Craiova, orădeanca s-a căsătorit cu un coleg de facultate, iar apoi a lucrat ca inginer în proiecte de irigații, desecări ori regularizări de râuri. În 1969, a divorțat și a revenit la Oradea, mamă singură a doi copii, și nu s-a recăsătorit niciodată. „M-am transferat la Întreprinderea pentru Execuția și Exploatarea Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare Bihor. Ca să mai strâng niște bani, după muncă, îngrijeam bolnavi sau vârstnici”, spune Miorița, amintindu-și de oamenii pe care astfel i-a cunoscut, unii fiindu-i prieteni și în prezent.

Chiar dacă i-a fost greu să-și crească singură copiii, n-a regretat o clipă. Mai ales că a revenit în Oradea ei multiculturală, pe care o îndrăgea și atunci, și acum. „Îmi aduc aminte mai ales de zilele de duminică și promenadele pe pietonală. Oamenii ieșeau de la biserici diferite, din centrul orașului, dar se plimbau și socializau, fără să fie cineva deranjat de religia altuia. Asta mi-a plăcut întotdeauna la Oradea”, rememorează octogenara.

Fondatoarea Uniunii Femeilor

În 1989, când s-a pensionat, a simțit însă că munca ei nu s-a încheiat. Când medicul ei de familie i-a povestit că nu știe câți vârstnici are în circumscripție, întrucât nicio autoritate nu ținea această evidență, Miorița și-a sunat câteva dintre fostele colege asistente medicale. „Împreună, am făcut un inventar al bătrânilor”, explică ea. Cu ele a fondat apoi Uniunea Femeilor din Bihor, o organizație înființată cu acte în 1993. „Scopul nostru era să dăm utilitate femeilor, îndeosebi celor pensionare. Să le găsim ceva de făcut, în folosul altora”.

Timp de 32 de ani, Miorița Săteanu a fost președinta Uniunii Femeilor și a coordonat, voluntar, sute de activități și proiecte. Spune că norocul său a fost că, la sfatul cuiva din Primăria Oradea, imediat după ce a înființat organizația, a mers la o întâlnire ținută la Debrețin a Federației Internaționale a Comunităților. „Ne-am afiliat federației și am fost invitate la tot felul de întâlniri, unde am primit îndrumare logistică. Noi știam că vrem să facem bine, dar nu știam concret care sunt pașii”, explică activista.

Ani la rând, Uniunea Femeilor a organizat tabere de vară pentru copii (Ceata lui Pițigoi) sau tineri, activități culturale pentru femeile de la țară, expoziții, concursuri ori alte evenimente. Uniunea a promovat exact ceea ce Miorița căuta din tinerețe: binele.

În 2014, a părăsit Uniunea Femeilor, din motive de sănătate. Medicul care a tratat-o i-a spus că trebuie să se străduiască să se facă bine, iar acum este nu doar sănătoasă, ci de-a dreptul sprintenă: zilnic se plimbă prin oraș, pe jos ori cu vehiculele OTL, își duce planurile la îndeplinire sau caută idei noi.

Cetățean de onoare

În 2008, când primar era Mihai Groza, Consiliul Local Oradea a omagiat-o pe Miorița Săteanu oferindu-i titlul de cetățean de onoare al orașului, diplomă spre care și astăzi privește cu mândrie. „A fost o mare surpriză”, își amintește emoționată. Lista distincțiilor și premiilor primite de-a lungul „carierei” de voluntar este lungă, iar recent a fost completată cu trofeul pentru „Liderul care schimbă lumea”, acordat de Fundația Comunitară Oradea.

La Gala comunității bihorene, Miorița Săteanu a urcat pe scena Teatrului fără bastonul de care se ajută zi de zi și a demonstrat din nou că este neobosită. Le-a dezvăluit celor prezenți că și astăzi face voluntariat, coordonând grupuri de seniori dornici să iasă din „amorțeală”, fie cântând în corul Margareta (foto), fie făcând voluntariat în azile ori, pur și simplu, socializând.

„Avem patru centre rezidențiale pe care le vizităm cu regularitate. Majoritatea celor care vin cu mine sunt doamne și mergem să socializăm cu bătrânii, le dăm sfaturi, cântăm, spunem poezii. Ne încărcăm sufletește și noi, și ei”, zice activista.

La aproape 90 de ani, se comportă mai „tinerește” decât mulți pensionari proaspeți. Nu se plânge de dureri, vreme sau vremuri, ci caută mereu să facă binele pentru cei din jur. Iar atunci simte că e bine și pentru ea...