Vătămare corporală din culpă - e acuzaţia pentru care, săptămâna aceasta, Daniel Gal, fiul ex-preşedintelui Judecătoriei Marghita, Ioan Gal, va apărea în faţa instanţei.

Tânărul a fost inculpat pentru un accident provocat în 2011, căruia i-a căzut victimă un sătean din Ciutelec. Izbit de maşina la volanul căreia se afla Gal jr, Doru Voinea a ajuns în comă la spital, cu un umăr şi ambele picioare zdrobite, plus o gaură în cap, cât o nucă, răni ce l-au ţinut imobilizat mai bine de 6 luni şi pentru care cere acum despăgubiri de 10.000 euro. Procesul va începe, culmea, chiar la Judecătoria Marghita, unde tânărul ar putea fi reprezentat chiar de tatăl său, fostul şef al instanţei...

Pieton pe capotă

Ioan Gal, pastor şi judecător, fostul preşedinte al Judecătoriei MarghitaAccidentul s-a petrecut în seara de 27 noiembrie 2011 pe DJ 191/A, în Ciutelec, comuna Tăuteu. Doru Voinea ieşise să-şi viziteze un vecin la câteva case distanţă, pe drumul principal. A mers doar câţiva metri, până când un VW Passat l-a izbit din plin. De pe parbrizul maşinii omul a căzut pe luneta din spate şi apoi în şanţul din marginea drumului. La volan se afla Daniel Gal, fiul judecătorului Ioan Gal (foto), la vremea respectivă preşedintele Judecătoriei Marghita, delegat între timp la secţia penală a Tribunalului Bihor, în timpul liber pastor penticostal în Chiraleu, o comunitate unde 40% din locuitori îi sunt enoriaşi.

Cazul a fost prezentat şi de BIHOREANUL în 2014, când s-a aflat că ancheta poliţiştilor din Marghita bătea pasul pe loc. Până atunci, oamenii legii se rezumaseră doar să-i audieze pe fiul judecătorului şi pe victimă, după care au pus dosarul la păstrare deoarece, ziceau ei, au ajuns într-un punct mort. Motivul? În timp ce victima susţinea că în momentul accidentului mergea pe marginea şoselei fără să încurce traficul, fiul judecătorului pretindea că bărbatul circula pe mijlocul drumului şi nu l-a putut feri. Deşi circula cu viteză mică, tocmai ieşise dintr-o curbă şi a fost orbit de farurile unei maşini din sens opus.

Pentru a lămuri cine are dreptate, poliţiştii ar fi avut nevoie de o constatare tehnică de trafic, care ar fi arătat circumstanţele accidentului. Realizarea unei asemenea expertize costa 900 lei, sumă care trebuia achitată de Poliţie, din fondurile anume alocate, urmând ca banii să fie recuperaţi apoi din cheltuielile judiciare dispuse în sarcina celui găsit vinovat. În acest dosar, însă, poliţiştii nu s-au sinchisit, dând vina pe stat, care le-a subţiat bugetul.

Vină împărţită

Cercetările s-au urnit abia după articolul BIHOREANULUI, când s-au efectuat nu una, ci chiar două expertize. Prima plătită de judecător, cealaltă făcută pe banii victimei. Rezultatul?

Potrivit rechizitoriului întocmit în decembrie anul trecut de procurorul Gheorghe Berce de la Parchetul Bihor, accidentul s-a produs dintr-o culpă comună a şoferului şi a victimei sale. Voinea a avut o parte de vină deoarece "a circulat pe partea dreaptă a drumului, deşi avea obligaţia de a circula pe partea stângă, fără nicio sursă de lumină şi fără să poarte elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte".

Pe de altă parte, însă, şoferul era şi el obligat să adapteze viteza condiţiilor de drum: seară fără vizibilitate şi deplasare în curbă, aşa încât să poată opri "în interiorul spaţiului de vizibilitate frontal disponibil în orice moment, inclusiv la întâlnirea unui autovehicul care circulă din sens invers cu luminile aprinse". Ceea ce tânărul n-a făcut, accidentându-şi grav victima, care "a suferit vătămări corporale vindecabile în 100 zile de îngrijiri medicale". Fapta: vătămare corporală din culpă, pedepsită cu închisoare între 2 şi 7 ani.

La judecată cu tata

Rămas cu o tijă în piciorul drept şi cu un "petic" de metal ce îi acoperă gaura de aproape 4 centimetri în urma fracturii de craniu, Voinea îi cere lui Gal jr. ca, pe lângă cheltuielile de spitalizare achitate deja, să-i plătească şi daune morale de 10.000 euro.

Dacă banii ar fi fost plătiţi în timpul anchetei, dosarul nu mai ajungea în instanţă. "Eu am vrut să mă împac cu ei, să nu-l trimită în judecată pe băiat, dar ei n-au vrut. Mi-au zis să le dau înapoi şi banii de spitalizare", povesteşte Voinea. Gal, însă, s-a declarat şi nevinovat, şi... lefter. "Vinovată se face partea vătămată, care a încălcat mai multe norme de circulaţie în calitate de pieton. Dacă respecta doar una din norme, accidentul nu s-ar fi produs. Sub aspectul laturii civile, inculpatul a arătat că părinţii săi au achitat spitalizarea persoanei vătămate, iar el nu realizează venituri", se arată în actul de inculpare.

Cine are dreptate, vor stabili judecătorii în procesul care va începe săptămâna aceasta la Judecătoria Marghita şi unde, zic sursele BIHOREANULUI, Gal jr. ar putea fi apărat chiar de tatăl său, fostul şef al instanţei, căruia legea îi permite să-şi reprezinte rudele. Culmea e că, de la 1 martie, dată la care îi expiră delegarea la Tribunalul Bihor, Gal senior a cerut să revină la instanţa "de acasă". Ar fi ceva: judecător şi avocat, în aceeaşi instanţă...