În urmă cu două săptămâni, BIHOREANUL a prezentat pe larg povestea actorului timişorean Schwarz Dukasz Peter, care aşteaptă de doi ani ca Primăria Oradea, prin Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, să pună în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă, emiţându-i un titlu de proprietate pentru un teren de 5.812 mp, în valoare de 500.000 de euro.

Până acum, refuzul administraţiei locale părea de neînţeles, mai ales că judecătorii au dispus daune cominatorii de câte 200 lei pentru fiecare zi de întârziere nemotivată. "Sentinţa e imposibil de aplicat", se apăra directoarea juridică a Primăriei, Eugenia Borbei, considerată de actor principalul artizan al tergiversării şi reclamată pentru abuz în serviciu. Acum, BIHOREANUL a aflat că refuzul funcţionarei avea şi un alt motiv: familia care foloseşte fără drept terenul este înrudită cu cea a mamei sale.

Moştenire cu proces

Actorul timişorean a moştenit proprietatea după moartea mamei sale, în 2000. Venit la Oradea să-şi intre în drepturi, Dukasz a descoperit că, între timp, în 1993, terenul a fost retrocedat Anei Micloş, vecina bunicilor săi, în baza unui act de vânzare-cumpărare semnat în 1969 de soţul femeii, Teodor, în calitate de cumpărător, şi de bunicul său, Dukasz Vasile, ca vânzător.

Actorul s-a îndoit însă de veridicitatea actului şi a deschis proces la Judecătoria Oradea, cerând anularea lui. Cercetarea judecătorească i-a confirmat bănuielile. Printr-o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă în 2010, contractul a fost declarat fals, iar magistraţii au dispus anularea titlului de proprietate emis în baza lui, precum şi eliberarea unui alt titlu, pe numele lui Dukasz.

Joaca de-a executarea

Împuternicit de actor să facă demersurile pentru punerea în executare a sentinţei, orădeanul Gyorgy Csaki Janos s-a lovit de refuzul categoric al directoarei juridice din Primărie, Eugenia Borbei. Aceasta a respins toate solicitările pentru eliberarea titlului de proprietate, tărăgănând şi procedura de executare silită prin contestarea acesteia în instanţă, iar în paralel deschizând şi proces pentru suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei, ambele pierdute irevocabil anul trecut.

Chiar şi aşa, povestea a rămas în coadă de peşte până azi. Însă ostilitatea cu care Borbei a tratat cazul l-a determinat pe Csaki să verifice dacă aceasta nu are vreo legătură cu familia care ocupa proprietatea actorului. Aşa a descoperit, în mai multe rânduri, maşina lui Adrian Micloş, (fiul lui Ioan Micloş), parcată în faţa casei în care locuieşte directoarea, iar pe cea a tatălui Eugeniei Borbei oprită lângă proprietatea disputată, semn că cele două familii se vizitează reciproc. Totodată, Csaki a constatat că Borbei i-a inclus pe Adrian şi Mihaela (nora lui Ioan Micloş) ca prieteni pe Facebook, iar Micloş senior şi tatăl directoarei sunt membri vechi ai Asociaţiei columbofile Voiajorul.

Relaţii de familie

Interpelată de BIHOREANUL, Eugenia Borbei a declarat iniţial că singurele ei preocupări au fost respectarea legii şi a negat că ar avea vreo legătură cu familia Micloş. "Fotografiile respective au fost o întâmplare. Tatăl meu a fost în zonă la ceva crescători de porumbei şi a parcat în faţa casei lor. Dacă şi Micloş creşte porumbei, poate a fost la ei. Cât despre Facebook, mi-or fi cerut prietenia şi am acceptat, fac deseori aşa, am mulţi prieteni despre care nu ştiu cine sunt", spunea directoarea.

Ei bine, săptămâna trecută, BIHOREANUL a aflat însă că relaţiile pe care Borbei le are cu Micloş sunt mult mai apropiate decât a spus iniţial, iar vizitele "întâmplătoare" erau, de fapt, vizite de familie. Asta pentru că Ioan Micloş îi este rudă pe linie maternă, bunica sa dinspre mamă a Eugeniei Borbei fiind verişoară cu tatăl lui Ioan Micloş, ambii fiind originari din Husasău de Criş.

No comment

Pusă în faţa noilor informaţii descoperite, directoarea a refuzat să facă vreo declaraţie legată de relaţiile de rudenie dintre familia sa şi familia Micloş. "Nu doresc să comentez aceste informaţii. Eu mi-am exprimat poziţia în privinţa acestui teren, care rămâne aceeaşi. Altceva nu mai am de declarat", a spus Borbei, repetând că a fost mânată doar de bune intenţii: respectarea legii şi speranţa că va găsi o soluţie pentru ca familia Micloş să nu piardă cele două case construite între timp pe proprietatea revendicată de actor. Chit că asta însemna să calce pe dreptul de proprietate al unei alte persoane şi să nesocotească, astfel, o sentinţă judecătorească. Căci familia e înainte de toate, nu?...


DOSAR
Reclamată pentru abuz

Potrivit Codului penal şi Legii 78/2000 privind combaterea unor fapte de corupţie, relaţiile de rudenie cu familia Micloş sunt considerate îndepărtate şi, ca urmare, directoarea nu poate fi acuzată de conflict de interese, incompatibilitatea fiind prevăzută doar pentru funcţionarii chemaţi să se pronunţe în problemele rudelor de gradul l şi ll.

Pe de altă parte, însă, Eugenia Borbei a fost reclamată pentru abuz în serviciu de Gyorgy Csaki Janos, mandatarul actorului Schwarz Dukasz Peter, iar legătura va fi luată în calcul în timpul cercetărilor deoarece, luând apărarea rudelor sale, funcţionara a nesocotit şi interesele oraşului care acumulează penalităţi de câte 200 lei pe zi până la emiterea titlului de proprietate. Bani care, în final, vor trebui plătiţi din bugetul local.