Decizia dată joi seară de Biroul Electoral Central ca urmare a hotărârii CCR de renumărare a voturilor exprimate duminică la primul tur al alegerilor prezidențiale este pusă în aplicare și în Bihor, unde Biroul Electoral Județean a început renumărarea în totală lipsă de transparență.
Procedura este una ad-hoc, fără înregistrări video sau audio și fără reprezentanți ai partidelor ori ai candidaților independenți. Nu se știe nici măcar cine și cum va anunța rezultatul renumărării.
„Nu e voie”, „nu știm”
Circa 60 de angajați ai Prefecturii Bihor și ai Direcției Județene de Statistică au început vineri dimineață, la ora 8.00, renumărarea voturilor date duminică de cei aproape 250.000 de bihoreni care și-au exprimat opțiunile pentru alegerea viitorului președinte.
BIHOREANUL a încercat, vineri dimineața, să afle cum are loc, concret, renumărarea, însă președintele BEJ Bihor, judecătorul Florin Lazăr, a refuzat reporterului să intre în Birou, amenajat în incinta Sălii Polivalente. „Am primit dispoziție să nu vă lăsăm să intrați, nu e voie!”, au explicat reporterului cei doi jandarmi postați la intrare.
Nici încercarea de a contacta conducerea BEJ Bihor nu a avut vreun rezultat, la numărul afișat pe site-ul Prefecturii Bihor nerăspunzând nimeni, deși în Birou se aflau deja zeci de funcționari.
„Nu știm cum are loc renumărarea, când se va termina și cum și cine va anunța rezultatele renumărării”, a declarat BIHOREANULUI și prefectul județului, Marcel Dragoș, care a precizat că instituția doar a pus la dispoziție funcționari care să efectueze această operațiune, la solicitarea BEJ Bihor.
Fără control
Surse din interiorul BEJ Bihor au declarat BIHOREANULUI că renumărarea se face urmând instrucțiuni transmise de Biroul Electoral Central și adoptate joi seară ad-hoc, legislația în vigoare neprevăzând atribuții în acest sens pentru membrii Birourilor Electorale Județene.
„Sacii cu voturile de duminică, sigilați, au fost aduși de la Tribunal, iar funcționarii Prefecturii și de la Statistică au format echipe care să renumere voturile. În fiecare echipă este câte un funcționar de la Prefectură, unul de la Statistică și un reprezentant BEJ”, a explicat sursa BIHOREANULUI.
Aceste echipe, al căror număr este necunoscut, trebuie să renumere 284.203 voturi valabil exprimate și 5.613 voturi nule.
Procedura nu este înregistrată video sau audio, așa cum a fost numărarea voturilor în cele 659 secții de votare din județ, și nici nu este permisă prezența unor organizații civice sau a reprezentanților partidelor ori candidaților, cu excepția celor care au calitatea de membri ai BEJ. Aceștia, evident, nu pot urmări fiecare echipă de renumărare.
BEC a dispus ca renumărarea să se încheie până duminică la ora 22.00, dar CCR și-a fixat ca termen ora 14.00 a zilei de vineri pentru a se pronunța asupra unei cereri de anulare a scrutinului depuse de un candidat, Cristian Terheș. Potrivit informațiilor din presa centrală, acesta ar fi acuzat faptul că voturi înregistrate pentru un alt candidat, Ludovic Orban, care anunțase că se retrage din competiție în favoarea candidatei USR Elena Lasconi, ar fi fost numărate sau socotite în procesele verbale pentru aceasta din urmă.
Anulare și repetare
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat vineri dimineață, la Radio România Actualități, că dacă CCR ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie, iar al doilea pe 29 decembrie. El a mai spus că speră ca procesul de renumărare a voturilor să se încheie în termenul dispus de BEC.
„Din informaţiile pe care le avem, unele judeţe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea şi să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituţională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie şi de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfăşoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce priveşte organizarea alegerilor”, a spus președintele AEP.
Greblă a mai spus că după renumărare pot apărea cifre diferite, care să schimbe ordinea candidaților rezultată după turul I, și atunci CCR poate dispune invalidarea. „Dacă constată că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea (...) sau poate să constate că există unele diferenţe, cum poate să fie şi firesc, dar că acestea nu au influenţat major rezultatul final şi să valideze primul tur de scrutin”.
Informații sumare
Cu puțin înaintea orei 11.00 a dimineții de vineri, BEJ Bihor a transmis informații sumare privind renumărarea voturilor.
Potrivit unui comunicat, „în județul Bihor procesul de verificare și renumărare a buletinelor de vot utilizate în primul tur al alegerilor prezidențiale a început azi, 29.11.2024, la ora 08.00 dimineața”.
„Activitățile au loc la sediul Biroului Electoral Județean, care funcționează în cadrul sălii Oradea Arena. La activități participă Biroul Electoral Județean compus conform legii din 11 membri - 3 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente, 7 reprezentamți ai partidelor politice care au propus cadidați, personalul tehnic auxiliar format din funcționari ai Instituției Prefectului – județul Bihor și ai Direcției județene Bihor a Autorității Electorale Permanente, precum și statisticieni ai Direcției Județene de Statistică Bihor. În total sunt agrenate aprox. 70 de persoane”, a mai transmis BEJ Bihor.