Anda locuieşte de 5 ani într-o ţară în care regulile se respectă fără tocmeală, iar educaţia şi munca sunt un adevărat cult, „lucrul bine făcut” însemnând responsabilitate, organizare, eficienţă şi performanţă.
„Mi-a plăcut că aici nimeni nu îmi spune că e ciudat să te străduieşti”, spune orădeanca de 24 de ani. Fascinată din copilărie de limba şi tradiţiile japoneze, după terminarea liceului, Anda a câştigat o bursă de studii din partea guvernului de la Tokyo, iar acum e convinsă că a ajuns... acasă.
„Mă considerau ciudată”
De mic copil, Anda a fost captivată de cultura și civilizația japoneză, de frumuseţea sakurei, a gheișelor şi a templelor. A început să studieze limba japoneză la 13 ani, din pasiune. Întâi singură, dar apoi, văzând-o atât de hotărâtă, părinţii au cerut sprijinul unor profesori. La 15 ani, era deja admisă la examenul de atestare a cunoştințelor de limba japoneză de nivel M2, iar la 17 ani şi pentru M1, considerat cel mai avansat, M5 fiind cel mai uşor nivel.
„Mie îmi plăcea să învăţ, aşa, în general. Îmi plăcea nu doar japoneza, ci şi engleza, matematica. Am şi avut de tras pentru asta, căci copiii mă considerau o ciudată. Chiar şi mama îmi spunea să mai ies, iar eu mă revoltam. Voiam să învăţ”, povesteşte tânăra.
În 2018, când a absolvit Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, a considerat firesc să-şi urmeze în continuare pasiunea. S-a înscris la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj şi la Universitatea din Bucureşti, singurele care au secţii de limbă şi literatură japoneză, fiind admisă la ambele. În final, a ales Universitatea din Bucureşti.
În paralel, însă, a aplicat şi pentru o bursă oferită de statul nipon, prin Ambasada din România, pentru a-şi continua studiile la o universitate din Japonia. „Au fost examene de japoneză, matematică şi engleză, apoi şi un interviu. Am fost singura care a obţinut bursa în acel an. M-au sunat în decembrie 2018, când eram deja studentă în Capitală, dar n-a fost greu să mă decid. Cum în Japonia anul şcolar începe în aprilie, am hotărât s-o iau de la capăt acolo”, zice Anda.
Studenţie la… muncă
Aşa a început marea ei aventură. S-a înscris la Facultatea de Economie şi Management a uneia dintre universităţile publice de top, Hitotsubashi din Tokio. Bursa îi acoperea integral costurile de şcolarizare, dar şi cheltuielile pentru mâncare, cazare și utilităţi, aşa că ar fi putut sta, comod, în cămin, pe parcursul celor 4 ani de facultate. A vrut, însă, să se susţină singură, aşa că s-a mutat în chirie şi s-a angajat, lucrând part-time ca traducătoare la Ambasada României şi ca profesoară de limba engleză la o şcoală privată.
„În Japonia profesorii de la şcolile de stat nu pot să-şi pregătească elevii suplimentar, este interzis. Pentru asta există unităţi de învăţământ private, unde copiii merg după program. Unii fac pregătire de la vârste fragede, ca să aibă un avantaj şi să ajungă la şcoli mai bune. Am avut un elev de 4 ani care dimineaţa mergea la grădiniţă, apoi avea alte cursuri, iar seara venea să facă engleză, de trei ori pe săptămână. Câteodată era atât de obosit încât adormea la oră”, îşi amintește tânăra.
În anul trei, când studenţii japonezi sunt obligaţi să-şi caute serviciu pentru a avea siguranţa că la absolvire au un loc de muncă, Anda a aplicat pentru un post la PricewaterhouseCoopers (PwC), una dintre cele mai mari companii de consultanță și audit din lume, prezentă în 155 de țări, cu peste 280.000 de angajaţi specializaţi în servicii de audit, consultanţă fiscală şi pentru afaceri. „Au fost 30.000 de candidaţi pentru circa 1.000 de posturi scoase la concurs, iar eu am fost printre cei acceptaţi”, zice ea.
Munca e pasiune
Anul trecut, după absolvirea facultății, Anda a rămas în Japonia, angajată la PwC ca auditor financiar debutant specializat pe companii financiar-bancare. Poate părea dificil, dar vorbeşte cu atâta pasiune despre legi, cifre de afaceri, corectitudine financiară, solvabilitate, încât se simte cât de mult îi place ce face. „Aici nu îmi spune nimeni că sunt ciudată pentru că mă străduiesc, pentru că rămân de multe ori peste program să-mi termin treaba. Fiecare îşi vede de treaba lui, colaborăm, ajut şi sunt ajutată la nevoie”, spune ea.
Salariul de 400.000 yeni japonezi (circa 12.000 lei) este unul decent, deşi recesiunea nu a ocolit nici economia Japoniei, iar preţurile încep să crească atât la servicii, cât şi la produsele de consum. Ca urmare, îşi drămuieşte cu grijă banii. O treime se duc pe chirie şi utilităţi, o altă treime pentru mâncare şi abonamentul de tren cu care face zilnic naveta câte o oră dus și o oră întors, şi are grijă să păstreze ceva şi pentru eventuale urgenţe. „De pildă, pentru medic. Aici statul decontează numai 70% din valoarea serviciilor medicale, restul îl plăteşti tu”, dă ea un exemplu.
O lume a bărbaților
În România, pe aceeaşi poziţie ar câştiga mai bine şi admite că de-a lungul şederii departe de casă s-a luptat cu numeroase frustrări, cu singurătatea şi cu dorul de părinţi. O deranjează, de pildă, că în Japonia este o lume a bărbaților, care sunt mai bine plătiţi şi pot avansa mult mai uşor în funcţii de conducere, dar şi că există cutume care în alte părţi ar fi inacceptabile.
Dacă la firmele străine, cum e cea unde e angajată, programul este flexibil și nu sunt reguli vestimentare, iar după program angajații sunt liberi, în firmele japoneze unele cerinţe sunt de neînţeles. „Sunt companii unde femeile trebuie să se fardeze, pentru că cearcănele și oboseala trebuie mascate. Se consideră lipsă de respect faţă de clienţi şi că poate afecta activitatea firmei. În plus, la unele firme angajaţii au obligaţia ca în fiecare vineri să iasă în grup, să-şi distreze şefii. Oamenii se pregătesc din timp, fac chetă, merg cu câteva zile înainte la restaurant ca să aranjeze locurile la mese, așa încât, dacă X şi Y nu se înţeleg, să nu stea aproape unul de altul, iar şeful să aibă cel mai bun loc și o privelişte frumoasă”, povesteşte ea.
Vrea să rămână
Cu toate acestea, Anda e hotărâtă să rămână. Îi place mâncarea japoneză, adoră curăţenia, simţul civic al oamenilor, punctualitatea, politețea, grija japonezilor față de natură, dar şi cea a autorităţilor faţă de locuitori. „În Japonia există puţine coşuri de gunoi pe străzi. Ambalajele le duci acasă. Nu se fumează decât în locuri amenajate. În fiecare oraş, la orele când copiii ies de la şcoală, sunt anunţuri pentru şoferi, să conducă cu prudenţă. Pe toate străzile sunt benzi ajutătoare pentru nevăzători, în staţiile pentru mijloacele de transport persoanele cu dizabilităţi primesc ajutor să urce şi să coboare”, povesteşte ea.
Până la 24 de ani, Japonia a învăţat-o să trateze problemele cu responsabilitate, dar şi să pună pasiune în tot ce face, chiar şi în cele mai mărunte sarcini. Tot aici a învăţat că barierele culturale pot fi îndepărtate şi şi-a întâlnit marea iubire. Ceea ce a început, așadar, ca o aventură, s-a transformat într-o relaţie de durată. Iar Andei îi place să lucreze sub presiune, aşa că va răzbi...
VIAȚĂ AGITATĂ
Durerile se reprimă
Cel mai greu i-a fost orădencei să se obişnuiască cu personalitatea rigidă a japonezilor, educaţi încă din copilărie să nu îşi exprime public nici afecţiunea, nici supărările, dezamăgirea sau mânia. S-a lovit de această problemă inclusiv în relaţia cu prietenul ei, care este japonez. „Suntem împreună încă din primul an de facultate. Nu spunea niciodată dacă îl supără ceva, dacă îi place sau nu. Am fost mult timp supărată, dar cu timpul mi-a trecut”, spune Anda.
De altfel, reprimarea frustrărilor generează numeroase tragedii, Japonia având una dintre cele mai mari rate de sinucideri din lume. „Viaţa e agitată şi stresantă, mai ales în Tokyo (unde locuiește și în prezent - n.r.). Oamenii muncesc mult, sunt obosiţi, cei care au probleme le ţin reprimate. Se ajunge la depresii, la probleme grave, sinucideri... În staţiile de metrou sunt peste tot panouri de protecţie, tocmai pentru ca cei cu gânduri negre să nu se poată arunca sub tren”.
