Consiliul Județean Bihor a anunțat joi recepționarea a încă 12 platforme pentru colectarea prin aport voluntar a deșeurilor voluminoase, care au fost realizate în tot atâtea localități bihorene.
Centrele de colectare au fost amplasate în Ceica (având o suprafață de 4.118 mp), Popești (5.000 mp), Sânnicolau Român (5.000 mp), Palota, comuna Sântandrei (5.166 mp), Tinca (26.446 mp), Valea lui Mihai (5.017 mp), Tileagd (5.000 mp), Săcueni (5.000 mp), Oșorhei (9.650 mp), Bratca (5.000 mp), Vadu Crișului (5.000 mp), Sânmartin (8.737 mp).
În cadrul aceluiași proiect în valoare de totală de 37,86 milioane lei și cofinanțat cu fonduri UE de 21,318 milioane lei, au fost date deja în folosință alte patru centre, în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta.
Alte 16 platforme sunt în etapa de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației, și anume cele din Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei și Vașcău.
Toate cele 32 centre de colectare prin aport voluntar sunt menite să deservească atât locuitorii din orașele și comunele unde sunt amplasate, cât și pe cei ai comunelor învecinate.
Rețeaua funcționează în cadrul Sistemului de Management Integrat a Deșeurilor, în baza unui proiect realizat de CJ Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group, în parteneriat cu primăriile din județ.
În fiecare centru sunt amplasate câte 12 containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice / electrocasnice / electronice, materiale plastice, hârtie / carton, lemn / mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos.