Autoritățile din Bihor au informat joi dimineață că au fost identificate încă 125 îmbolnăviri cu Covid după efectuarea a 837 de teste în cursul zilei precedente, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 14,93%, cam la jumătate din nivelul mediu al ultimelor două săptămâni.
Din totalul testelor ale căror rezultate au fost pozitive, 88 au fost făcute prin metoda RT-PCR, iar celelalte au fost teste antigenice rapide. De precizat că în cazul a două persoane nou diagnosticate este vorba despre reinfectări, acestea fiind confirmate cu Covid și anul trecut.
Bilanțul cazurilor Covid a ajuns în Bihor la 26.300, în timp ce totalul vindecărilor a urcat la 23.200, cu 133 mai multe decât erau luni dimineață.
Locuri libere la ATI
Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea, Sânmartin, Valea lui Mihai, Oșorhei, Sălacea, Sălard, Sânnicolau Român, Tinca, Abrămuț, Marghita, Salonta, Sântandrei, Aușeu, Borod, Borș, Căpâlna, Curățele, Finiș, Măgești, Beiuș, Nojorid, Paleu, Dobrești, Șoimi, Bratca, Ceica, Sâniob, Cetariu, Șinteu, Girișu de Criș și Hidișelu de Sus.
Cele mai multe cazuri noi provin din Oradea (58), Sânmartin (13), Nojorid și Sălacea (câte 6), Marghita (5) și Sălard (4).
Totodată, potrivit comunicatului celor două instituții, numărul deceselor Covid a urcat la 1.113, ceea ce înseamnă că au mai murit încă patru oameni care fuseseră diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2.
În structurile ATI Covid din Oradea se aflau la orele dimineții 55 de persoane, după ce miercuri la orele amiezii fuseseră ocupate toate cele 69 paturi existente la Municipal, Pelican și Județean.
Oradea, incidență în creștere
În Bihor erau înregistrate joi dimineață 1.967 cazuri Covid active, iar numărul localităților unde incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori a scăzut la 9.
Este vorba de Vadu Crișului (5,75), Valea lui Mihai (5,33), Derna (5,31), Oradea (5,11, față de 5,05 în ziua precedentă), Gepiu (5,09), Sântandrei (4,99), Nojorid (4,32), Sânmartin (4,24) și Avram Iancu (4,01).
Peste 100.000 bihoreni vaccinați
În ce privește campania de vaccinare anti-Covid, miercuri au fost administrate în Bihor 1.526 doze de ser pentru tot atâtea persoane, nefiind raportată nici o reacție adversă. Până acum au primit ambele doze 39.442 persoane.
De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent în județ au fost administrate 102.807 doze de ser dintr-un total de 107.484 primite.
Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului și în cursul zilei precedente, când polițiștii și jandarmii au verificat 1.704 persoane carantinate şi 1.067 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum și 103 firme şi 60 mijloace de transport în comun. În total, oamenii legii au aplicat 62 avertismente şi 84 amenzi în valoare totală de 47.750 de lei.