Încă 50 de bihoreni au fost diagnosticaţi cu coronavirus, a anunţat luni la amiază Grupul de Comunicare Strategică, bilanţul îmbolnăvirilor înregistrate în judeţ de la începutul pandemiei a urcat, astfel, la un total de 1.036.

Depistarea celor 50 de noi cazuri Covid a fost anunţată după ce în judeţ au fost efectuate duminică 461 teste PCR, din care 210 în laboratorul Spitalului Municipal din Oradea, iar 251 în cel al Spitalului Judeţean.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, între cele 50 persoane diagnosticate în urma acestor teste se află un brancardier al Spitalului Municipal din Oradea, persoane care au fost în contact cu altele confirmate anterior ca fiind infectate, pacienţi ai clinicii Fresenius, ai Spitalului Judeţean şi ai spitalelor din Beiuş, Aleşd şi Salonta.

De asemenea, au fost depistaţi cu Covid şi 12 angajaţi ai firmei European Food testaţi pe cheltuiala angajatorului.

Cele 50 persoane recent diagnosticate au domiciliul în Oradea, Sânmartin, Beiuş, Lazuri de Beiuş, Rieni, Tărcaia, Curăţele, Bunteşti, Ştei, Lunca, Vârciorog, Ţeţchea, Roşia, Brusturi, Remetea, Lăzăreni şi Copăcel.

Din cele 541 teste efectuate duminică în judeţ, trei au fost repetări ale analizelor pentru persoane confirmate anterior cu Covid.

În Spitalul Municipal din Oradea erau internaţi, luni dimineaţă la ora 8.00, 164 pacienţi în secţiile de Infecţioase şi Pneumologie, iar alţi 9 în compartimentul ATI Covid, care are o capacitate de 10 paturi.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 823 noi îmbolnăviri, ceea ce a dus bilanţul la 45.009 cazuri cumulat de la începutul pandemiei, precum şi 19 decese, ceea ce a dus la un total de 2.432 pierderi de vieţi omeneşti.