Rata de promovabilitate la Bacalaureat în Bihor a urcat la 63,01% după soluţionarea contestaţiilor, potrivit datelor transmise duminică de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Potrivit unui comunicat de presă, rata de promovabilitate pentru candidaţii din promoţia curentă a fost de 73%, iar pentru cei din promoţiile anterioare de 24,24%.

"Din totalul celor 4.490 de candidaţi prezenţi, au promovat 2.829 de candidaţi: 2.606 candidaţi aparţin promoţiei 2020, iar 223 provin din promoţiile anterioare", se menţionează în comunicatul ISJ Bihor.

Astfel, prin comparaţie cu cifrele anunţate săptămâna trecută când promovabilitatea a fost de 61%, încă 58 de absolvenţi au reușit să promoveze examenul de maturitate în urma analizării contestaţiilor.

În schimb, numărul celor 5 medii de 10 înregistrate în Bihor a rămas neschimbat.

Chiar şi aşa rata de promovabilitate la Bacalaureat în 2020, de 63,01%, este mai mică decât cea de anul trecut. Vara trecută, când procentul celor care au luat nota minimă de 5 pentru fiecare materie în parte şi au obţinut cel puţin media 6 a fost de 67%.

Examenul de Bacalaureat va continua săptămâna aceasta cu o etapă specială destinată celor trei elevi bihoreni care nu au putut participa la prima sesiune din cauza pandemiei de COVID-19.

Potrivit informaţiilor furnizate de ISJ Bihor, la nivel naţional doar în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) din cele 41 de judeţe nu s-au înregistrat cazuri care să necesite o sesiune de examinare specială.