Curba de dezvoltare a pandemiei Covid în Bihor începe să se domolească, arată sursele medico-sanitare ale BIHOREANULUI, afirmaţia bazându-se pe scăderea numărului de noi diagnosticări cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost depistate cu Covid doar 7 persoane, în timp ce numărul celor infectate şi suspecte a stagnat, iar cel al carantinaţilor a scăzut sub 300.

"În urma celor peste 300 de testări efectuate miercuri, au fost depistate cu coronavirus doar 7 persoane", informează sursele. Astfel, bilanţul total al confirmărilor cu Covid de la începutul crizei până în prezent este de 463, faţă de 456 câte erau înregistrate în ziua precedentă.

Totodată, din Spitalul Municipal Oradea au fost externate în ultimele 24 de ore încă trei persoane care au fost declarate vindecate, astfel că numărul total al pacienţilor vindecaţi a urcat de la 46 la 49.

Joi dimineaţă, la ora 8.30, în Bihor erau internate 646 persoane, din care 150 în Spitalul Municipal, iar alte 496 - confirmate cu coronavirus şi suspecte - în hotelul Ceres din Băile 1 Mai, care de miercuri a devenit secţie exterioară a Spitalului Municipal, "locatarii" cazaţi în cele trei corpuri de clădire beneficiind de supraveghere şi asistenţă medicală permanentă.

În centrele de carantină din hotelurile Iris şi Magnific (de pe Şoseaua Borşului) şi Mureşul şi Crişana (din Băile Felix), mai erau joi dimineaţă 287 persoane, faţă de 312 în ziua precedentă, ceea ce înseamnă că 25 de bihoreni repatriaţi şi ţinuţi în carantină instituţionalizată au fost lăsaţi să plece acasă.

De altfel, joi dimineaţă, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a confirmat oficial, printr-un comunicat, datele obţinute de BIHOREANUL de la sursele medico-sanitare.

Pe de altă parte, precizează sursele, la această dată singurele cadre medico-sanitare infectate cu coronavirus în Bihor sunt trei asistente, a căror stare de sănătate este bună, urmând să fie retestate şi, dacă rezultatele vor fi negative, să fie externate.

"Miercuri am avut şi schimbare de tură la Spitalul Municipal. Tura care a lucrat 14 zile a fost testată integral şi pentru toţi membrii echipei, de la medic la infirmieră şi brancardieri, rezultatele au fost negative", au specificat cadre din unitatea medicală.

În ce priveşte bilanţul deceselor înregistrate în Bihor, acesta a rămas oficial la 8 persoane, din care una a fost raportată greşit pentru Spitalul Municipal, fiind vorba despre o femeie din Satu Mare căreia doar i-a fost făcut testul PCR aici.