Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică au informat sâmbătă dimineaţă că în Bihor au mai fost confirmate încă 72 persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Astfel, numărul total al cazurilor Covid înregistrate în judeţ de la debutul pandemiei a ajuns la 19.684.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea (42), Câmpani (5), Holod (4), Beiuş, Lunca, Budureasa, Aştileu, Valea lui Mihai, Derna, Abram, Vadu Crişului, Răbăgani, Sântandrei, Copăcel, Vaşcău, Remetea, Ştei şi Sânmartin.
Informarea autorităţilor arată că bilanţul deceselor a ajuns la 833, cu două mai multe decât cu o zi înainte, iar cel al vindecărilor la 17.892, cu 66 mai mare faţă de cel din ziua precedentă. Sâmbătă dimineaţă, numărul cazurilor Covid active a scăzut în judeţ la 959, iar în Spitalul Municipal din Oradea erau internate 209 persoane, cu 11 mai puţine decât vineri.
În judeţ au fost administrate încă 1.122 doze de vaccin, nefiind înregistrată nicio reacţie adversă şi fără a se pierde nicio doză.
Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore echipele mixte de poliţişti şi jandarmi bihoreni au verificat 2.110 persoane carantinate şi 650 persoane izolate la domiciliu.
De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări la 126 societăţi comerciale şi 66 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 125 sancţiuni contravenţionale, dintre care 43 cu avertisment scris şi 82 cu amenzi în valoare de 23.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.