Încă 16 bihoreni au fost diagnosticaţi cu coronavirus după analizele PCR efectuate miercuri în laboratoarele Spitalului Municipal (105 teste) şi Spitalului Judeţean (282 teste), numărul noilor cazuri Covid depăşindu-l pe cel din ziua precedentă, când au fost raportate 9 cazuri, fapt care majorează bilanţul îmbolnăvirilor înregistrate în Bihor la un total de 754, cumulat de la începutul pandemiei.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, la ora 8.00 dimineaţa erau cunoscute 9 noi cazuri Covid depistate în ultimele 24 de ore, trei fiind identificate în rândul unor angajaţi ai Spitalului Municipal din Oradea, fiind vorba despre infirmiere de la secţia Pediatrie.

De asemenea, au afirmat sursele, unul dintre bihorenii diagnosticaţi miercuri solicitase testarea contra cost, deoarece voia să călătorească în stăinătate, un altul este un bolnav dependent de dializă, iar o persoană confirmată este o doctoriţă rezidentă de la Maternitate care a fost în contact cu o alta, infectată, din zona Beiuş.

"Toate cele nouă persoane depistate cu Covid după analizele de laborator făcute miercuri au acceptat să fie internate în Oradea, la Infecţioase", au spus, joi dimineaţă, sursele BIHOREANULUI.

La ora 8.30, în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal erau internaţi 41 pacienţi confirmaţi cu coronavirus, iar alţii doi în stare gravă la secţia de Terapie Intensivă a aceleiaşi unităţi.

În cursul zilei de miercuri, în secţia de Infecţioase a fost declarat vindecat şi externat un singur pacient, numărul total al cazurilor Covid rezolvate ajungând de 650, cumulat de la începutul crizei, iar rata vindecărilor, conform Direcţiei de Sănătate Publică, la 88,08% din totalul persoanelor diagnosticate în judeţ de la începutul crizei sanitare.

UPDATE:

Creştere continuă

Într-un comunicat dat publicităţii la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică a arătat că numărul noilor cazuri Covid depistate în Bihor de miercuri până joi până la ora 10.00 se ridică la un total de 16, deci cu 7 mai multe decât fuseseră înregistrate joi la ora 8.00. Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 754 de la începutul pandemiei.

Conform surselor locale, între timp au mai fost diagnosticate cu coronavirus încă două cadre medico-sanitare din judeţ, şi anume o doctoriţă rezidentă de la Maternitatea din Oradea care a fost în contact cu o persoană infectată din Beiuş, precum şi o asistentă a Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal din Beiuş.

De asemenea, tot de la Beiuş au fost depistaţi cu Covid trei pacienţi internaţi în spitalul din localitate.

Între cele 7 cazuri nou descoperite se mai află, conform surselor, şi un bărbat întors din străinătate şi fiul său, precum şi un persoană care s-a prezentat la policlinica spitalului privat Pelican din Oradea pentru a fi testată la cerere, dar care nu a intrat în incinta unităţii spitaliceşti şi nu a ajuns în contact în contact cu alţi pacienţi.

Din cauza numărului mare de îmbolnăviri depistate în ultima perioadă de timp, autorităţile administrative şi sanitare din Bihor iau în considerare să adopte noi decizii în încercarea de a încetini răspândirea epidemiei.