Încă două persoane din Bihor au fost diagnosticate ca infectate cu coronavirus după aproape 500 de teste efectuate în cursul zilei de luni în laboratoarele celor două spitale mari din Oradea, Municipal (141 analize PCR) şi Judeţean (355 analize).
Potrivit surselor BIHOREANULUI, una dintre cele două bolnave este infirmieră la secţia de Pneumologie a Spitalului Municipal şi, după aflarea rezultatului, a acceptat să fie internată la secţia de Boli Infecţioase. „Cu cealaltă persoană, care şi-a făcut un test la un laborator privat, încă se discută pentru a fi convinsă să accepte internarea”, au precizat sursele.
Cu cele două noi cazuri identificate luni, numărul îmbolnăvirilor înregistrate în Bihor a ajuns la un total de 716, cumulat de la începutul crizei sanitare.
În cursul zilei de luni, la Spitalul Municipal nu a mai fost declarat vindecat nici un pacient, iar numărul persoanelor internate este de 88, din care 31 pacienţi confirmaţi cu Covid la secţia de Boli Infecţioase şi alţi doi la ATI.
Pe de altă parte, sursele BIHOREANULUI afirmă că la domiciliu se află încă 14 persoane din diverse localităţi ale judeţului care au fost diagnosticate cu coronavirus şi au refuzat internarea în spital, ca urmare a deciziei CCR potrivit căreia plasarea în carantină, izolarea şi internarea obligatorii nu sunt constituţionale.
Între persoanele care au refuzat internarea sunt şi 4 asistente de la Spitalul Municipal din Salonta, unde în urmă cu două săptămâni a fost identificat un focar Covid despre care Direcţia de Sănătate Publică Bihor suspicionează că a fost produs chiar de una dintre angajatele unităţii.