După înfrângerea de miercuri seara din debutul noului sezon al cupelor europene, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea îşi îndreaptă acum atenţia asupra jocului din campionat de sâmbătă seara, care va avea loc tot la Arena Antonio Alexe, în compania celor de la BC CSU Sibiu.
Meciul este programat în etapa a 4-a a sezonului regular din Liga Naţională şi va avea loc la Arena Antonio Alexe, cu începere de la ora 18:45, urmând a fi transmis în direct de Digi Sport şi Look Sport, dar şi pe canalul de YouTube FRB TV.
Se anunţă o dispută cât se poate de interesantă, întrucât se vor întâlni două echipe cu moralul la pământ, CSM CSU Oradea, care vine după eşecurile cu U BT Cluj şi Legia Varşovia, respectiv BC CSU Sibiu, care are trei înfrângeri în primele etape din acest debut de campionat.
Trupa bihoreană se prezintă la meci după ce în campionat a acumulat două victorii şi a înregistrat o singură înfrângere.
Având în vedere restriciţiile cauzate de pandemie, şi la acest meci tribunele Arenei Antonio Alexe vor fi deschise doar pentru 50% din capacitate, iar spectatorii trebuie să respecte şi celelalte reguli, precum păstrarea unei distanţe de minimum un metru faţă de alte persoane şi purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
Reamintim că atestarea vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19. Aceste documente se pot descărca de pe platforma certificate-covid.gov.ro.
Preţul unui bilet de intrare la meci este de 15 lei, respectiv 5 lei pentru copii între 4-18 ani.