Poliţiştii locali din Oradea au surprins sâmbătă în flagrant o persoană care arunca deşeuri de materiale textile, plastice şi vegetale dintr-o autoutilitară Fiat în zona livezilor din strada Suişului.

Şi amendat, şi cu maşina confiscată...

Contravenientul a fost surprins în timpul unei acţiuni de patrulare.

"Sâmbătă, 27 martie 2021, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului de Ordine Publică şi Rutieră care efectuau serviciul de patrulare în zona de responsabilitate de pe raza municipiului, au surprins în flagrant o persoană care depozita ilegal dintr-o autoutilitară Fiat cantităţi semnificative de deşeuri de materiale textile, plastice şi deşeuri vegetale pe strada Suişului din Oradea (zona Livezilor)", se menţioneză într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, poliţiştii locali au sesizat Garda de Mediu Bihor, instituţia abilitată să aplice sancţiuni în acest caz.

Inspectorii de mediu i-au aplicat contravenientului o amendă de 15.000 lei în baza Legii 1061 din 2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României. În plus, aceştia au dispus ca măsură complementară confiscarea maşinii.

Este al doilea bihorean care s-a ales cu mașina confiscată în nici două săptămâni. Pe 19 martie, un alt bărbat, din Lugașu de Jos, a rămas fără o autoutilitară Mercedes Benz Sprinter, fabricată în 2014, după ce a fost prins aruncând gunoaie ilegal în apropierea unei balastiere din comuna Ţeţchea.

„Încurajez permanent agenţii Poliţiei Locale să fie prezenţi cât mai mult „la firul ierbii” şi să aibă toleranţă zero faţă de actele care contravin legii", a transmis viceprimarul Arina Moş.

Amenzi de peste 22.500 lei

Acţiunea de sâmbătă s-a derulat şi în baza protocolului de colaborare "Bihor Curat", încheiat între Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Garda de Mediu şi Inspectoratul de Poliţie, precum şi în baza protocolului de colaborare încheiat între Poliţia Locală Oradea şi Garda de Mediu.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în perioada 22 februarie - 29 martie, poliţiştii locali au verificat peste 900 de incinte de depozitare a gunoiului şi au solicitat operatorului de salubritate să intervină în 404 situaţii.

Agenţii au amendat, cu sume între 200 şi 500 lei, 57 de persoane surprinse că au depozitat deşeuri menajere în alte locuri decât cele special amenajate şi au aplicat sancţiuni pentru 170 de asociaţii de proprietari.

În intervalul menţionat, Poliţia Locală a încheiat 227 de procese verbale pentru încălcarea prevederilor HCL 861 din 2020 privind regulamentul de salubritate al municipiului Oradea.

Printre sancţiunile aplicate s-au numărat 46 de amenzi contravenţionale în valoare de 22.500 lei şi 181 de avertismente scrise.