Strada Sovata a intrat, de săptămâna aceasta, în lucrări de reabilitare pe tronsonul delimitat de străzile Fagului şi Dobreştilor.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, lucrările se execută în baza acordului cadrul încheiat de municipalitate cu Drumuri Orăşeneşti şi vor trebui finalizate până la sfârşitul lunii mai.

"Lucrările cuprind refacerea carosabilului existent, asfaltarea carosabilului, a trotuarelor, a acceselor şi realizarea de noi spaţii de parcare", se menţionează în comunicat.

Comunicatorii municipalităţii au transmis că înainte de reabilitarea străzii, constructorii vor reabilita reţelele de apă, canalizare şi termoficare.

Lucrările la strada Sovata a început anul trecut, cu asfaltarea tronsonului delimitat de giraţia de la capătul podului Carol I şi intersecţia cu strada Aluminei finalizată în luna noiembrie.

Astfel, pe acest tronson au fost amenajate 120 de locuri de parcare.