Pentru că incendiile de vegetație sunt tot mai frecvente pe fondul caniculei și secetei prelungite, iar recent a izbucnit și un incendiu masiv de pădure în zona Budureasa, prefectul de Bihor face apel la primăriile din județ să adopte măsurile prevăzute de lege pentru prevenire și apărare în astfel de situații, iar cetățenilor să nu utilizeze focul deschis și să raporteze orice focar.

Pe de altă parte, Prefectura atenționează că legea prevede și sancțiuni ce pot fi aplicate celor care fac focuri necontrolate.

Circulară către primării

După cum arată un comunicat pe care Prefectura Bihor l-a transmis presei locale marți, prefectul Marcel Dragoș „face apel la conștientizare și responsabilitate, atrăgând atenția opiniei publice asupra importanței măsurilor de prevenție și a intervenției rapide pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător”.

Prefectura informează că a transmis primăriilor din județ o circulară privind măsurile operative necesare pentru a preveni și gestiona eficient situațiile de urgență.

Astfel, administrațiile publice locale din județul Bihor au obligația să aprobe și să implementeze planurile de analiză și acoperire a riscurilor, să instituie măsuri stricte de prevenire, să echipeze serviciile voluntare de urgență, să asigure controlul și supravegherea activităților de apărare împotriva incendiilor și să desfășoare campanii de educare și informare a populației privind utilizarea focului deschis și stoparea practicii igienizării terenurilor prin incendiere.

Apel la bihoreni

Pe de altă parte, Prefectura subliniază că „prevenirea incendiilor este o responsabilitate comună, iar colaborarea dintre autoritățile administrației publice și cetățeni este esențială pentru a proteja viața și proprietățile din județul nostru”.

Din acest motiv, prefectul Marcel Dragoș se adresează și bihorenilor, arătând că „cetățenii sunt rugați să respecte regulile privind utilizarea focului deschis și să raporteze imediat orice incident”.

Prefectura amintește și că arderea neautorizată a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 lei și 100.000 lei pentru persoane juridice încălcarea interdicției de a provoca incendii de vegetație de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu.

Tot potrivit legislației, pot constitui infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă sau închisoare arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice.

În județul Bihor, un incendiu de mari proporții a izbucnit săptămâna trecută în partea de sud-vest a stațiunii Stâna de Vale, afectând o suprafață de aproximativ 25 hectare. Pompierii acționează de atunci la fața locului, în intervenție fiind implicat, după cum a scris și BIHOREANUL, și un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!