Acoperișul și mansarda unei case din Bicăcel au fost distruse de flăcări într-un incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.
S-a întâmplat duminică seară, în jurul orei 19.30, echipajele Gărzii de Pompieri Tinca și 1 Mai intervenind cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, cu un container de tip rezervor pentru transport apă și ambulanța SMURD.
„În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului și al mansardei, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreaga casă și la locuința vecinului, respectiv la anexele din curtea gospodăriei”, explică un comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.
Pompierii au stins flăcările în aproximativ o oră. Au rămas, însă, până la ora 21.20, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Concluziile preliminare arată că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
„Au ars acoperișul pe o suprafață de 40 metri pătrați și piese de mobilier. Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei, la anexele gospodărești și la acoperișul locuinței învecinate, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă. Din fericire, nu au existat persoane rănite”, mai arată ISU.