• Mansarda și acoperișul unei case din Săldăbagiu de Munte au fost mistuite de flăcări uriașe, vineri noaptea, într-un incendiu violent care a amenințat să distrugă întreaga locuință
  • Pompierii orădeni au dus o luptă contra cronometru, reușind să salveze parterul imobilului, la capătul unui weekend de foc în care au mai stins un incendiu la un restaurant din Oradea și alte șase focare de vegetație uscată

Patru echipaje ale Detașamentului 2 Oradea au fost trimise la intervenția din Săldăbagiu de Munte, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.50, cu două autospeciale de stingere, o autospecială ABROLL și o ambulanță SMURD.

„În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau deosebit de violent și generalizat la nivelul acoperișului și mansardei, amenințând să cuprindă întreaga casă”, se arată în comunicatul transmis luni de ISU Crişana.

Pompierii au lichidat incendiul în aproximativ 35 de minute și au împiedicat extinderea acestuia la parter. Focul a fost provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, potrivit ISU. 

În același weekend, pompierii au intervenit la șase incendii de vegetație uscată în Oradea, Sântandrei, Oșand, Avram Iancu, Salonta și Roșiori. În două dintre cazuri, la Sântandrei și Avram Iancu, flăcările au fost oprite înainte să ajungă la anexele gospodărești.

Totodată, sâmbătă, în jurul orei 17.50, pompierii militari ai Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la tabloul electric al unui restaurant situat pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu. 

Incendiul, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, a fost lichidat în mai puțin de 10 minute, pagubele fiind limitate la tabloul electric.  

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!