Incendiul masiv care a izbucnit, duminică, în jurul prânzului pe dealurile Oradiei, nu departe de zona locuită, a fost stins, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana.

Casele de pe străzile adiacente nu au fost, din fericire, afectate de incendiu, deși riscul de propagare era mare. „La ora 16.15, pompierii militari au stins ultimele focare, reușind să împiedice propagarea incendiului la locuințele aflate în apropiere”, a precizat locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Potrivit reprezentantei ISU, „flăcările au afectat circa 21 de hectare de vegetație uscată”. La fel ca și în cazul altor incendii, pompierii fac verificări pentru a stabili cum anume a pornit focul.

(video: ISU Crișana)

Așa cum BIHOREANUL a scris, în jurul orei 13, ISU Crișana a primit mai multe apeluri care sesizau producerea unui incendiu în zona străzilor Colinelor, Șanțului, Soarelui de pe dealurile Oradiei, la fața locului fiind mobilizate cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă și 20 de pompieri. Numărul pompierilor a fost mărit la 30, dat fiind riscul mare de propagare a focului. 

De altfel, imaginile trimise de ISU Crișana arată că incendiul a ajuns până aproape de unele locuințe.

(foto: ISU Crișana)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!