Președintele Nicușor Dan a invitat la Palatul Cotroceni partidele reprezentate în Parlamentul României pentru discuții privind situația economică și politică a țării, inclusiv privind formarea unui guvern stabil.
După cum a afirmat în numeroase rânduri, Nicușor Dan l-ar vrea premier pe Ilie Bolojan, în fruntea unui guvern format din partidele prooccidentale.
Consultările prezentate drept „informale” vor avea loc miercuri, începând cu ora 9.
Primul partid chemat la Palatul Cotroceni este PSD, știut fiind faptul că social-democrații s-au arătat nehotărâți privind intrarea la guvernare, în contextul economic complicat din țară, care ar putea duce nu doar la tăierea cheltuielilor, ci și la creșterea de taxe.
De la ora 10.30 sunt programate apoi consultările cu PNL, delegația urmând să fie condusă, cel mai probabil, de Ilie Bolojan.
Nicușor Dan va discuta miercuri și cu reprezentanții AUR, SOS și POT, precum și cu parlamentarii neafiliați, potrivit unei informări a Administrației Prezidențiale.
„Este prima rundă de discuţii, de aceea ele sunt informale. Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat președintele, conform Digi24.ro, întrebat dacă va desemna un premier PSD în varianta în care social-democraţii vor pune condiţia să deţină postul de prim-ministru pentru a intra la guvernare.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, - care va discuta și el miercuri cu președintele României - a spus marți că România nu e încă pregătită pentru impozitarea progresivă și s-a declarat, totodată, „convins” că PSD va intra la guvernare într-un guvern majoritar.
Pe de altă parte, președintele României s-a întâlnit marți cu miniștrii Marcel Boloș (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) și Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) și cu conducerile Administrației Fondului pentru Mediu și a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Discuțiile au fost legate de investiții, PNRR și deficitul bugetar.
Programul consultărilor de miercuri, 28 mai:
Ora 09:00: Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 10:30: Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 12:00: Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:30: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 15:00: Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
Ora 16:00: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 17:00: Partidul S.O.S. România;
Ora 18:00: Partidul Oamenilor Tineri (POT);
Ora 19:00: Parlamentari neafiliați.