Oradea va avea un muzeu inedit! Reprezentanţii Primăriei au semnat săptămâna trecută contractul de lucrări privind reabilitarea clădirii din strada Armatei Române 4 care va adăposti viitorul Muzeu al Masoneriei.

"Săptămâna trecută s-a finalizat semnarea contractului pentru restaurarea clădirii Muzeului Francmasoneriei, urmând ca joi, 19 aprilie 2018, să se predea amplasamentul constructorului pentru începerea lucrărilor", se menţioneauă într-un comunicat al municipalităţii.

Reabilitarea clădirii, în valoare de 3,7 milioane lei, va fi realizată de firma Euras în termen de 30 de luni.

Potrivit comunicatului, investiţia vizează restaurarea, valorificarea şi introducerea în circuitul cultural a clădirii Muzeului Francmasoneriei, monument istoric de importanţă locală, în vederea valorificării patrimoniului cultural în stil eclectic şi secession şi a identităţii culturale pentru impulsionarea dezvoltării turistice a municipiului Oradea.

Imobilul va fi reamenajat ca spaţiu muzeal destinat publicului, iar executanţii vor face şi digitalizarea clădirii muzeului.

Clădirea din strada Armatei Române 4, care a servit de-a lungul timpului inclusiv ca grădininiţă iar apoi sediu pentru Direcţia Vamală, a fost construită în anii 1901-1902 şi a adăpostit în prima jumătate a secolului trecut Loja Masonică "Sfântul Ladislau".