Aproximativ 40 de orădeni s-au strâns vineri seară în Parcul Traian, la o manifestare pentru Justiție, la câteva zile după publicarea documentarului Recorder despre influența rețelelor de corupție din sistemul judiciar. A fost prima manifestație organizată pe această temă de grupul Oradea Civic Hub. În lipsa unei autorizații de protest, acțiunea a fost declarată drept o… plimbare.
Iniţiatorii evenimentului au fost orădenii Nora Tiu Chiriac și Alin Dobai, care au anunțat protestul pe Facebook în cursul zilei de vineri.
"M-am gândit să fac o plimbare pe la Judecătoria Oradea, azi şi mâine, aşa pe la 19. Cine are chef de o poveste?", a postat Nora. „În absența unui protest avizat de primărie, o să mă mulțumesc, în seara asta, cu o plimbare solitară prin Parcul Traian. E un loc bun de meditație, între Prefectură și Palatul de Justiție”, a anunțat Alin.
„Plimbarea” celor doi orădeni n-a fost însă deloc solitară. Zeci de oameni i s-au alăturat, mulţi tineri şi inclusiv foști angajați ai instanțelor din Oradea care le-au povestit participanților că au plecat din sistem pentru că nu au mai suportat presiunile şi derapajele la care au asistat. Aceștia susțineau că documentarul Recorder nu a făcut decât să scoată la lumină realități cunoscute de mult din interior.
Oamenii cer o reformă reală şi responsabilitate. „Nu este normal ce se întâmplă”, a spus unul dintre manifestanţi.

Foto: Oradea Civic Hub
Acțiunea a durat mai puțin de o oră și s-a încheiat după intervenția jandarmilor, care i-au legitimat pe unii participanţi, însă fără să-i sancţioneze.
Organizatorii spun însă că acesta a fost doar începutul. Manifestația va continua: pentru sâmbătă seară este anunțată o nouă „plimbare solitară” în Parcul Traian, iar între timp au şi notificat Primăria despre intenţia de protesta în perioada 15 - 21 decembrie, între orele 18.30 şi 21.
După cum se știe, în ultimele zile, peste 1.500 de oameni s-au strâns în orașe ca Bucureşti, Cluj şi Iaşi, cerând demiterea Liei Savonea, a conducerii DNA și a ministrului Cătălin Predoiu, acuzând că sub mandatele lor Justiția a devenit vulnerabilă și „capturată”. Protestatarii au solicitat și modificări legislative care să elimine portițele ce permit amânarea dosarelor penale până la prescripție.