În partea a doua a acestei săptămâni, Bazinul Crişul din Oradea va găzdui cel de-al patrulea turneu al sezonului regular din cadrul Superligii Naţionale la polo. Turneul, care reuneşte cele opt formaţii din principala competiţie poloistică internă, va debuta miercuri şi se va încheia duminică. Printre participante se află şi formaţiile orădene CSM şi Crişul.

Conform regulamentului competiţiei, echipele se vor duela între ele, după sistemul fiecare cu fiecare, rezultând şapte etape.

Prima rundă este programată miercuri, pentru ca joi şi vineri să se desfăşoare câte două etape pe zi. Apoi, sâmbătă şi duminică vor avea loc din nou câte o rundă pe zi.

Formaţia orădeană CSM va debuta miercuri cu începere de la ora 16.30 în compania celor de la Rapid Bucureşti. Apoi, joi, elevii antrenorilor Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu se vor duela cu cei de la Crişul Oradea, în reuniunea de dimineaţă, de la ora 10, respectiv, cu AMEFA Arad, după-amiaza, de la ora 15.

Vineri, în cadrul etapei a 4-a, de la ora 10, CSM Oradea va juca în compania celor de la Poli Cluj Napoca, iar în runda cu numărul 5, de la ora 16.30, îi vor avea ca adversari pe bucureştenii de la Dinamo.

Sâmbătă, meciul poloiştilor de la CSM este programat cu începere de la ora 12 şi va avea loc în compania echipei Sportul Studenţesc. În fine, în ultima etapă, cea de duminică, adversara CSM-ului va fi Steaua, în derby-ul turneului.

În continuare, accesul publicului nu va fi permis în tribune, în conformitate cu normele şi protocoalele în vigoare.

Acesta va fi ultimul turneu din cadrul sezonul regulat, iar în urma lui se va întocmi clasamentul final şi se vor stabili jocurile din play-off.

CSM Oradea nu a participat la turneul al 2-lea, din cauza problemelor cu infecţiile Covid-19, iar, după cum anunţă conducerea clubului bihorean, pe site-ul oficial, "se pare că nu va mai putea să dispute jocurile restante".