Formaţia de handbal masculin CSM Oradea revine în primul eşalon al ţării, sâmbătă, când, de la ora 16, va disputa primul joc din Liga Zimbrilor, în Capitală, în compania celor de la CSM Bucureşti.

Pregătiți de primul eșalon

De acum handbaliştii formaţiei bihorene vor fi angrenaţi în bătăliile oficiale ale primului eşalon.

După ce-au s-au pregătit asiduu în această vară, timp în care au susţinut şi mai multe jocuri de verificare, jucătorii echipei CSM Oradea sunt acum gata de start. Deși echipa nu este, încă, suficient de omogenă, aşteaptă cu nerăbdare meciurile cu cele mai bune echipe din ţară.

În acest sens, trupa pregătită de antrenorii George Tăutu şi Cosmin Liberţ s-a deplasat la Bucureşti, unde într-un interval de trei zile va disputa chiar două jocuri din sezonul 2022-2023 al Ligii Naţionale (sau Liga Zimbrilor, după cum este denumit mai nou campionatul primei divizii la handbal masculin, în scop mai mult comercial).

Partida din prima etapă, cu CSM Bucureşti, este programată sâmbătă, de la ora 16, la Sala Apollo din Capitală.

Înaintea debutului de campionat, clubul bihorean reaminteşte pe site că echipa a jucat nouă meciuri de verificare în perioada precompetiţională şi a obţinut trei victorii.

"Cu un lot de jucător remaniat din temelii faţă de echipa care a încheiat sezonul anterior, CSM Oradea se aventurează într-una dintre cele mai redutabile întreceri din istoria handbalului masculin românesc", precizează conducerea clubului "roş-albastru".

În ceea ce priveşte primul adversar, CSM Bucureşti nu este la nivelul echipei feminine din cadrul aceluiaşi club, dar rămâne un adversar bun al primului eşalon, care în noul sezon îşi va dori mai mult, după ce în ediţia precedentă s-a clasat în jumătatea inferioară a Ligii Zimbrilor.

"Se anunţă o misiune, dar nu imposibilă pentru CSM Oradea. Elevii lui George Tăutu vor juca fără presiune, având oportunitatea să se bucure de handbal şi vor încerca să revină cu un rezultat cât mai bun pentru prima întâlnire oficială cu publicul orădean", mai transmite CSM Oradea.

Două meciuri în Capitală

După jocul de sâmbătă, echipa bihoreană va rămâne în Capitală, pentru a evolua luni în compania campioanei Dinamo Bucureşti, într-un meci din cadrul etapei a 7-a, dar care a fost devansat, la cererea formaţiei dinamoviste, care este angrenată în Liga Campionilor Europeni.

Partida cu Dinamo de luni va debuta de la ora 18.

Programul primei etape din Liga Zimbrilor 

Noua ediţie de campionat a Ligii Zimbrilor a început luni, 22 august, la Constanţa, unde formaţia locală CSM Constanţa a dispus cu scorul de 22-18 de CSM Focşani. Meciul al doilea al campionatului a avut loc miercuri, 24 august, când la Turda, AHC Potaissa a învins cu scorul de 27-24 formaţia SCM Politehnica Timişoara.

Vineri de la ora 17.30, în direct pe Pro Arena, va avea loc jocul al treilea, HC Buzău - Dinamo, iar sâmbătă, în afară de partida CSM Bucureşti - CSM Oradea, programată de la ora 16, două ore mai târziu, de la ora 18, este programat duelul CSM Bacău - CSM Odorheiu Secuiesc.

Duminică, 28 august, de la ora 15.45, în direct la Pro Arena, va avea loc disputa CSM Vaslui - CSA Steaua Bucureşti, pentru ca ultimul joc al primei etape să fie programat miercuri, 31 august, de la ora 18, la Baia Mare, între HC Minaur şi CSU din Suceava.

Componenţa lotului de jucători al formaţiei CSM Oradea la startul Ligii Zimbrilor: Adrian Ţenghea şi Radu Turturică – portari; Mark Istvan Kovacs, Paul Oargă, Csongor Szasz, Borivoje Djukic, Robert Gal, Emilian Turcu, Valentin Ivancenco, Viorel Boşca, Tomislav Radic, Olexander Starchenko, Ciprian Aungurenci, Alex Farcaş şi Bogdan Munteanu – jucători.

Staff-ul tehnic este alcătuit din: George Tăutu (antrenor principal), Cosmin Liberţ (antrenor secund), Robert Beşe (preparator fizic), Nicolae Horga (maseur), Nicuşor Vaşadi (delegat) şi Mircea Sămărghiţean (manager).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!