În acest sfârşit de săptămână se dă startul într-o nouă ediţie a campionatului Superligii Naţionale la polo. Oradea, ca de obicei, aliniază două echipe: CSM şi CSU.

În ediția 2024-2025 a Superligii Naționale de polo, alături de CSM Oradea şi CSU Oradea, mai participă Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Sportul Studențesc București și Politehnica Cluj-Napoca.

În prima etapă, CSM Oradea va juca pe teren propriu cu Poli Cluj, sâmbătă de la ora 12, într-un joc programat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” şi la care intrarea spectatorilor va fi liberă.

În schimb, CSU Oradea are programat joc în deplasare, acasă la campioană, Steaua Bucureşti. Meciul este programat sâmbătă de la ora 10, la Bazinul Floreasca din capitală.

În cealaltă partidă a primei etape, se întâlnesc formaţiile Dinamo şi Rapid, în timp ce Sportul Studenţesc are liber în runda inaugurală.

Înaintea începerii campionatului Superligii Naţionale, conducerea clubului CSU Oradea a organizat o conferinţă de presă, prin care şi-a prezentat obiectivele pentru noul sezon.

„Ne propunem să păstrăm acasă juniorii crescuți la clubul Crișul și să creștem valoarea acestor jucători, pentru a putea să facă pasul spre marea performanță. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt cei trei jucători transferați în vară de la echipa noastră la CSM Oradea: Tommaso Insinna, Daniel Turculeț și Adrian Pășcăluță. Dorim să continuăm colaborarea fructuoasă cu CS Crișul și CSM Oradea, în folosul poloului orădean”, a declarat, la început, directorul clubului, Sorin Buhaș.

La rândul său, managerul sportiv al secţiei de polo, Cosmin Goina, a afirmat că spre deosebire de anii anteriori, în care din echipă făceau parte doi, trei jucători mai experimentați, de data aceasta CSU Oradea va avea în lot doar juniori, cei mai mulți fiind născuți în anul 2006. „Este o nouă strategie, ne vom axa doar pe juniori și vom fi preocupați de creșterea potențialului lor valoric. Dorim să promovăm în fiecare sezon doi, trei jucători la echipa de seniori a CSM Oradea”, a explicat Goina, totodată antrenorul principal al echipei, dar care doreşte să îl promoveze în această funcţie pe antrenorul asistent Antonio Alexandrescu, prezent şi el la conferinţă.

„Obiectivul minimal este clasarea pe locul 5, dar vom încerca să punem probleme și echipelor de pe primele patru locuri. Va fi foarte greu să emitem pretenții și să urcăm mai sus, pentru că și Rapidul s-a întărit, dar ne dorim să progresăm cât mai mult”, a declarat, la rândul său, Antonio Alexandrescu.

Staff-ul echipei de polo CSU Oradea este completat de antrenorul cu portarii Florin Ţic, prezent şi el la conferință. 

Pe lângă competiţiile interne, campionat şi cupă, CSU Oradea va avea şi în acest sezon participare internaţională, fiind înscrisă în Northern League, atât cu echipa masculină, cât și cu cea feminină.

În ce priveşte echipa feminină, aceasta va juca în campionatul intern alături de celelalte trei echipe participante, toate din Bucureşti: Steaua, Dinamo şi Rapid.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!