Judecătorii de cameră preliminară s-au pronunţat în dosarul în care Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, e acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani în formă continuată după ce, printr-un cont bancar al lăcaşului, a spălat aproape 1 milion de lei proveniţi din evaziune fiscală.
 
În urma dezbaterilor, care s-au finalizat la începutul acestei săptămâni la Curtea de Apel Târgu Mureş, magistraţii au stabilit că probele strânse şi rechizitoriul întocmit în caz de procurorii DIICOT sunt legale şi, ca atare, procesul poate începe.

În dosar, alături de Maica Maria Bădilă urmează să fie judecaţi compania Ropharma, patru dintre angajaţii societăţii - Michael Vartic (director Ropharma, sucursala Tg. Mureş), Ionuţ Scorţanu (contabil-şef, Bacău), Mărioara Bojan (şef serviciu Resurse Umane, Tg. Mureş) şi Luminiţa Cioloca (contabil şef, Tg. Mureş) -, plus patronul farmaciilor Fontana şi Mig Farm, Ciprian Niţulescu.

Ancheta în dosarul Ropharma a început în vara anului 2012 şi a fost prezentată de BIHOREANUL anul trecut, când dosarul a devenit public, fiind trimis în camera preliminară a Tribunalului Mureş.

Cazul a intrat în atenţia procurorilor DIICOT Mureş ca urmare a unei sesizări din oficiu a poliţiştilor de Crimă Organizată din Târgu Mureş. Ofiţerii aflaseră că agenţii sucursalei din Mureş a Ropharma recompensau medicii care trimiteau pacienţii la farmaciile firmei, plătindu-i "la negru", printr-un circuit financiar nelegal.

Ca să poată justifica plăţile către aceşti "colaboratori", Ropharma sponsoriza periodic Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea cu bani care, însă, ulterior erau viraţi în conturile unor salariaţi de încredere ai firmei, sub diverse pretexte, ca de pildă achiziţie de tablă, cherestea, răsaduri, ceară, muguri de pin, răşină, lemn pentru iconostas etc.

La rândul lor, angajaţii Ropharma care jucau rolul de furnizori ai acestor mărfuri ridicau banii şi îi returnau firmei, închizând circuitul. Caruselul era profitabil de două ori căci, pe lângă faptul că "albea" banii daţi medicilor, sponsorizările puteau fi şi deduse din impozitele pe care firma le datora statului.

După câteva luni de investigaţii discrete, pe 4 aprilie 2013 birourile mănăstirii erau scotocite de o echipă de poliţişti coordonaţi de un procuror DIICOT Mureş, care, la capătul unei percheziţii de 8 ore, au ridicat întreaga evidenţă contabilă pe ultimii trei ani. Simultan, poliţiştii mureşeni au descins atât la sediul firmei lui Niţulescu, cât şi la 22 farmacii Ropharma din Târgu Mureş, Bacău, Reghin, Braşov, Iaşi, Iernut, Cluj şi Vaslui.
 
Citiţi despre întregul circuit fraudulos din care a făcut parte şi Maica Mina în articolul: Maica Mina, evazionista: Stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, trimisă în judecată pentru spălare de bani