Reprezentanţii instituţiilor din Bihor implicate în Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, ediţia 2021 – amânată cu un an din cauza pandemiei – s-au reunit la Prefectura judeţului la o zi după începerea primei etape a celei mai ample cercetări sociologice, care se face o dată la un deceniu, de data asta digital.

Noutatea absolută a recensământului din acest an este că dacă persoanele care refuză să răspundă la întrebări sunt amendate, cele care se autorecenzează singure – de pe computer, tabletă ori smartphone – primesc o zi liberă de la serviciu.

Pregătiri tehnice

La întâlnirea organizată la Prefectură şi prezidată de prefectul Dumitru Ţiplea au participat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică, Poliţiei Bihor, Consiliului Judeţean, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primăriei Oradea şi DGASPC Bihor.

Aceştia au discutat, potrivit unui comunicat emis de Prefectură, aspecte organizatorice privind activităţile primei etape a recensământului, şi anume preluarea datelor existente din bazele de date ale instituţiilor administrative pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din judeţ (comune, oraşe şi municipii), etapă care a început pe 1 februarie şi trebuie finalizată până pe 13 martie.

După această etapă, între 28 februarie şi 4 martie, va urma recrutarea şi instruirea personalului de recensământ, în Bihor urmând să activeze 593 recenzori, 24 recenzori şefi (judeţul fiind împărţit în tot atâtea sectoare) şi 101 coordonatori la nivel de UAT-uri (pentru fiecare municipiu, oraş şi comună).

De asemenea, până cel târziu la 30 martie, în toate cele 101 UAT-uri trebuie amenajate aşa numite puncte de autorecenzare, cu dispozitive (computere, laptopuri, tablete etc) conectate la internet, unde vor putea beneficia de autorecenzare asistată persoanele care fie nu au asemenea dispozitive, fie nu au internet, fie nu au nivelul de educaţie pentru a se autorecenza singure.

Recompensă şi sancţiune

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2021 este primul realizat digital, ceea ce înseamnă că toate informaţiile privind populaţia României şi gospodăriile existente în ţară se introduc pe dispozitivele digitale şi se stochează în timp real.

Persoanele care pot şi doresc au la dispoziţie, pentru prima oară, varianta autorecenzării, opţiune la dispoziţie în etapa de recenzare propriu-zisă, între 14 martie şi 15 mai.