Poloiştii de la CSM Oradea încep miercuri seară seria jocurilor din semifinala Superligii Naţionale, cu Dinamo Bucureşti. 

Se joacă după sistemul cel mai bun din trei confruntări, iar primul meci este programat la Bucureşti, acasă la Dinamo, pentru că echipa alb-roşie a terminat sezonul regulat pe locul 2, faţă de poziţia a 3-a pe care a încheiat CSM Oradea.

Jocul al doilea va avea loc la Oradea, iar cel de-al treilea, dacă va mai fi necesar, din nou la Bucureşti.

Aşadar, dinamoviştii au atuulul bazinului propriu în caz de meci decisiv.

Prima partidă este programată miercuri seară cu începere de la ora 20:30, iar bihorenii au plecat spre Capitală în efectiv aproape complet, după cum transmite clubul orădean. Se aşteaptă o nouă revenşă în faţa dinamoviştilor, după ce pe parcursul acestui sezon bucureştenii au câştigat două dueluri cu CSM Oradea, dar în momente în care echipa bihoreană se confrunta cu probleme de sănătate în rândul jucătorilor.

"Suporterii orădeni au motive să fie încrezători, în condiţiile în care cele două eşecuri s-au consemnat într-o perioadă în care CSM-ul a avut probleme majore de efectiv, iar nivelul de pregătire din antrenamentele desfăşurate la acea vreme a fost puternic afectat de numeroasele îmbolnăviri înregistrate în lotul de jucători. Delegaţia CSM Oradea se deplasează la Bucureşti în efectiv aproape complet. Antrenorii Petar Kovacevic şi Ciprian Cîmpianu au avut la dispoziţie aproape toţi jucătorii în ultima perioadă la antrenament, chiar dacă o parte a sportivilor au mai avut anumite probleme de sănătate", transmite clubul CSM. 

Ultimul care se alătură echipei la Bucureşt este muntenegreanul Filip Gardasevic, golgheterul orădenilor, care a participat recent la finala Cupei Mondiale la polo pe apă, ajutându-şi echipa naţională să se claseze pe locul al 5-lea. 

Până în prezent, în acest sezon competiţional, CSM Oradea şi Dinamo Bucureşti s-au întâlnit de cinci ori, CSM-ul obţinând două victorii, în primul şi în ultimul joc, dinamoviştii s-au impus şi ei de două ori, iar o dată s-a consemnat egalitate.

Conform şi acestor statistici, semifinala Dinamo – CSM Oradea se anunţă foarte echilibrată şi disputată, ea reprezentând şi o reeditare a semifinalei de anul trecut, când bucureştenii şi-au valorificat avantajul bazinului propriu şi s-au calificat în finală.

Este un alt motiv de revanşă pentru orădeni, chiar din acest prim duel programat miercuri seara de la ora 20:30, duel care va putea fi urmărit în transmisiunea în direct a celor de la TVR Sport.

Meciul al doilea al semifinalei va avea loc la Oradea pe data de 7 mai, de la ora 19, iar duelul al treilea, dacă va mai fi necesar, la Bucureşti, pe 10 mai, de la ora 20:30.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!