Alegerile au trecut, politicienii nu mai caută imagine. Zeci de oficialităţi civile şi militare, precum şi elevi orădeni, au luat parte joi la slujba de pomenire şi ceremonialul militar organizate la cimitirul municipal de Instituţia Prefectului Bihor cu ocazia Zilei victoriei revoluţiei române şi a libertăţii.

Frigul de peste zi şi contextul post-electoral a făcut numărul participanţilor să fie mult mai redus decât în alţi ani, lucru care nu a ştirbit însă din solemnitatea evenimentului.

Cu excepţia Instituţiei Prefectului, la ceremonia de joi au luat parte oficialităţi de rang secund, precum vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea sau viceprimarul Florin Birta. La fel, delegaţiile partidelor, care în anii precedenţi numărau fiecare zeci de participanţi, au fost mult mai reduse.

Revoluţie şi schimbare

Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi în Decembrie 1989, oficiată de un sobor de preoţi din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, condus de episcopul ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, urmat de alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului.

"Revoluţia din anul 1989 a marcat o schimbare, stârnind polemici de-a lungul anilor la nivelul societăţii. Însă ce rămâne în urmă este important, şi anume redobândirea de către toţi românii a drepturilor lor fundamentale: de a se exprima liber, de a vota, de a circula liber", a declarat prefectul Claudiu Pop în discursul său.

"Să nu uităm niciodată..."

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a pledat pentru educarea tinerilor în sensul apărării drepturilor şi libertăţilor câştigate în decembrie 1989.

"Faţă de generaţia tânără, noi cei care am trăit acele momente avem datoria de a le insufla conştiinţa civică a unei societăţi democratice, de a nu mai face greşeli instituţionale în societate care să ne determine să ajungem la dictatură", a declarat Pop.

Prefectul şi-a încheiat discursul cu un îndemn adresat bihorenilor. "Să nu uităm niciodată faptul că, dorinţa celor care au participat la Revoluţia din 1989, dorinţa de democraţie, de libertate şi de demnitate ne permite nouă, astăzi să vorbim liber, să fim o naţiune puternică în rândul naţiunilor Europei", a spus reprezentantul Guvernului.

Evenimentul de joi a mai cuprins festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la mormântele eroilor Adrian Victor Puşcău, Marius Cosma, Adrian Dorin Damşe şi Neculai Tomozei. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.